Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzGruia Stoica, Presedintele Grupului GRAMPET- Grup Feroviar Roman
GRAMPET Group, liderul transportului feroviar privat de marfă din România, anunță că vicepreședinte grupului de companii, Călin Grațian, a fost demis, joi, 18 aprilie, cu efect imediat, din cauza asocierii acestuia cu atragerea unor investitori ruși din cadrul companiei Transmasholding în discuțiile privind achiziția societății Popeci Utilaj Greu, creând astfel concurență neloială.
În prezent, Grampet Logistics a inițiat o acțiune în justiție împotriva societății Popeci Utilaj Greu, în vederea respectării obligațiilor asumate, și va aștepta decizia instanței judecătorești în acest caz.
“Cu o istorie de 25 de ani, Grampet Group a devenit cel mai mare grup de companii private feroviare cu acționariat românesc din Europa de Sud-Est, iar planurile noastre pentru viitor sunt extrem de ambițioase. Ne aflăm în plin proces de reproiectare organizațională, iar obiectivul propus este îmbunătățirea constantă a echipei de management, prin renunțarea la unele colaborări și cooptarea de noi specialiști cu experiență relevantă pentru activitatea companiei noastre. Despărțirea de vicepreședintele Călin Grațian, înainte de o decizie a instanței, denotă interesul nostru în asigurarea unui leadership performant, profesonist și orientat către obiectivele noastre strategice pe termen lung. Suntem hotărâți să ne menținem poziția de lider în industria de transport feroviar de marfă și vom lua toate măsurile care se impun în vederea artingerii acestui obiectiv”, a declarat Gruia Stoica, președinte GRAMPET.
Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…
România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…
Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…
Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…
Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate…
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…
This website uses cookies.
Read More