Burse/Investitii

Grupul de Acțiune Financiară Internațională (FATF) dorește ca țările să înăsprească supravegherea criptomonedelor

* Europol avertizează că monedele digitale sunt folosite pentru infracțiuni

 

Criptomonedele, cum ar fi bitcoin, vor fi supuse regulilor pentru a preveni abuzul lor în ceea ce privește spălarea banilor, a anunţat, vineri, un observator global, fiind prima încercare de reglementare la nivel mondial, cu scopul de a diminua creşterea rapidă a sectorului.

Grupul de Acțiune Financiară Internațională (FATF), o coaliție de țări de la SUA la China, va cere țărilor să înăsprească supravegherea schimburilor de criptomonede pentru a opri utilizarea acestora pentru operaţiuni de spălare a banilor.

Măsura reflectă preocuparea din ce în ce mai mare a agențiilor internaționale de aplicare a legii că monedele digitale sunt utilizate pentru spălarea banilor.

Simon Riondet, șeful departamentului de informații financiare al Europol, agenția europeană de poliție care coordonează anchetele transfrontaliere, a declarat pentru Reuters că a văzut o utilizare tot mai mare a criptomonedelor în operaţiuni criminale de spălare a banilor.

La începutul acestui an, Europol a desființat un cartel de medicamente spaniol care a spălat banii folosind două ATM-uri cripto, mașini care eliberează criptomonede pentru cash.

Riondet a afirmat că monedele digitale au fost folosite pentru a transfera banii peste hotare, precum și pentru a diviza transferuri mari de bani din activităţi penale în cantități mai mici, care sunt mai greu de detectat.

“Avem, de asemenea, o investigație pe dark web, în care plățile se fac în criptomonede, uneori în bitcoin, și sunt schimbate în monede mai anonimizate”, a spus el. Așa-numitele monede de confidențialitate, cum ar fi Monero, permit utilizatorilor să ascundă aproape toate detaliile tranzacțiilor.

Măsura adoptată de FATF vine pe fondul unei preocupări sporite față de acest sector, în condiţiile în care băncile centrale îl văd ca o potențială amenințare pentru statutul lor de garant al sistemului financiar.

Conform Reuters, FATF marchează prima încercare de a stabili o abordare globală în reglementarea pieței de tranzacționare a criptomonedelor, în valoare de 300 de miliarde de dolari. 

Global Digital Finance, un organism din industria criptomonedelor, a salutat regulile FATF. Dar Teana Baker-Taylor, directorul executiv al acesteia, a declarat că recomandările FATF obligă firmele să includă în tranzacțiile cu monede digitale  detaliile expeditorilor și ale beneficiarilor, ceea ce ar putea fi dificil.

 “În mod evident, ne vom conforma”, a declarat Baker-Taylor pentru Reuters. 

Grupul de Acțiune Financiară Internațională (FATF) este un organism inter-guvernamental, înființat în anul 1989. Mandatul FATF este acela de a stabili standarde și de a promova o implementare eficientă a măsurilor legale, de reglementare și operaționale de combatere a spălării banilor, a finanțării terorismului și a finanțării proliferării, și a altor amenințări cu privire la integritatea sistemului financiar internațional.

Articole recente

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

o oră ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

2 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

2 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

4 ore ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

4 ore ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More