Politica

Grupul de la Senat al POT a fost desfiinţat, după demisia a doi membri

Grupul parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri (POT) din Senat a fost desfiinţat luni, după ce doi senatori ai acestui partid, Liviu-Iulian Fodoca şi Ştefan Borţun, şi-au anunţat demisia în plen.

“Vreau să luăm cu toţii act de faptul că, în conformitate cu regulamentul Senatului, grupul parlamentar POT nu mai există astăzi. N-am să discut nimic despre motivaţiile celor doi colegi ai noştri care au decis să părăsească partidul pe listele căruia au intrat în Parlament. Le urez succes celor doi colegi, le urez succes şi celorlalţi colegi de la Partidul Oamenilor Tineri, care, începând cu acest moment, vor activa ca senatori fără grup parlamentar, ca senatori neafiliaţi”, a declarat, în plen, senatorul POT Liviu-Lucian Mazilu.

Senatorul Liviu-Iulian Fodoca, ales în Circumscripţia electorală nr.33 Sălaj, a spus că a demisionat din cauza conducerii POT, care a ales “un drum greşit”, susţinând că, treptat, proiectul politic a fost subordonat intereselor unui alt partid parlamentar.

“Din păcate, conducerea POT a ales un drum greşit. Treptat, proiectul politic a fost subordonat intereselor unui alt partid parlamentar, în loc să fie dezvoltat autonom, cu răspundere directă faţă de cetăţeni. Centralizarea deciziilor în mâinile unui grup restrâns şi practicile arbitrare de numiri între judeţe, fără criterii de competenţă sau merit, au compromis încrederea în direcţia asumată iniţial”, a precizat Fodoca.

Senatorul Ştefan Borţun, ales în circumscripţia numărul 38, Tulcea, a transmis, la rândul său, că a demisionat din acest partid, după luni întregi de “apeluri şi demersuri sincere” adresate conducerii partidului, în speranţa realizării unui proiect politic către societate.

“Decizia de a demisiona nu a fost luată în grabă şi nici din ambiţii personale. Este rezultatul unor luni întregi de apeluri şi demersuri sincere adresate conducerii partidului, în speranţa că vom putea deschide acest proiect politic către societatea noastră, către profesioniştii ţării, către oameni care cer reforme reale şi profunde. Am intrat în politică pentru oameni, nu pentru funcţii, grupuri sau calcule de partid”, a punctat el.

Articole recente

Mii de oameni raportează probleme la Vodafone, Google și Youtube

Mii de oameni raportează probleme la Vodafone, Google și Youtube, potrivit Downdetector.ro. Cele mai semnalizate…

36 de minute ago

Giganţii chinezi din e-commerce se grăbesc spre Europa după ce Trump a perturbat comerţul mondial

Unele dintre cele mai mari companii chineze din domeniile e-commerce şi logistică să grăbesc să…

50 de minute ago

ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA CANDIDAȚILOR PENTRU TREI POSTURI DE MEMBRU ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE A SOCIETĂȚII PUBLIC TRANSPORT SERV SRL

Orașul Bumbești Jiu anunță selecția pentru ocuparea a trei posturi de membru în Consiliul de…

o oră ago

JPMorgan va lansa o bancă digitală de retail în Germania în 2026

JPMorganChase (JPM.N) va lansa banca digitală de retail Chase în Germania în al doilea trimestru…

o oră ago

România are cea mai mică pondere de absolvenți de studii superioare din UE (23%), mult sub media Uniunii de 44% (Cristian Popa)

Articol preluat de la Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație BNR Se redeschid școlile.…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More