Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzGrupul E-Infra va pune în funcţiune 120 de MWh de stocare anul acesta, 60 de MWh în iunie, iar până la sfârşitul anului încă 60 de MWh, a declarat miercuri Teofil Mureşan, director general al E-Infra, la un eveniment de specialitate.
“Firmele grupului vor pune în funcţiune, în luna iunie, 60 MWh de stocare, iar până la sfârşitul anului încă 60 de MWh. Deci, vom investi în proiecte de 120 MWh anul acesta. Prima etapă, de 60 MWh, e în fază de execuţie. Cred că dintre miile de MW solar şi vânt se vor face probabil mai puţin decât 50%, probabil 20-30%. Este greu să fac această predicţie, deoarece depinde foarte mult de investitori”, a afirmat Mureşan, la ZF Power Summit.
Potrivit acestuia, citat de Agerpres, în prezent, costul pentru 1 MW instalat e aproximativ jumătate din cât era în urmă cu trei ani.
“În stocare, într-un singur an, costul cu bateriile şi cu invertoarele s-a redus la jumătate. Deci, ceea ce părea că nu e sustenabil acum doi sau trei ani a devenit sustenabil aproape peste noapte”, a subliniat directorul general E-Infra.
La finalul lunii mai 2022, Nuclearelectrica, compania americană NuScale şi E-Infra au semnat un Memorandum de Înţelegere pentru dezvoltarea primului reactor modular mic (SMR) din România pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doiceşti, judeţul Dâmboviţa, deţinut de Nova Power & Gas, E-Infra Holding.
În 2023, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica” a semnat împreună cu Abu Dhabi National Energy Company PJSC (TAQA), Meridiam SAS, E-Infra (Electrogrup Infrastructure) şi Fluor Transworld Memorandumul de înţelegere pentru întocmirea unui studiu de fezabilitate pentru realizarea unei linii de înaltă tensiune în curent continuu şi a staţiilor de conversie pe teritoriul României (HVDC).
Grupul E-Infra cuprinde 5 companii româneşti, active în domeniul energiei, construcţiilor şi infrastructurii de telecomunicaţii. Din grup fac parte Electrogrup SA, Direct One SA, Netcity Telecom SRL, Nova Power & Gas SRL şi WESEE SRL.
Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…
România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…
Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…
Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…
Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate…
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…
This website uses cookies.
Read More