Update articol:

Guvern: Decizia statului român este fermă – România nu va intra în război

România nu va intra în război şi nu există niciun motiv de panică sau alarmare privind o posibilă implicare a ţării într-un conflict militar, precizează, marţi, Guvernul, ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unor ‘informaţii false’, potrivit Agerpres.

Executivul a făcut aceste precizări într-un comunicat transmis “în contextul apariţiei în spaţiul public a unor informaţii false atribuite premierului Ilie Bolojan privind presupusa implicare a României într-un conflict armat, care induc în eroare opinia publică”.

“Decizia statului român este fermă: România nu va intra în război. România este o ţară sigură, membră cu drepturi depline a Alianţei Nord-Atlantice (NATO), beneficiind de garanţii solide de securitate, care asigură protecţia teritoriului şi a cetăţenilor săi. Nu există niciun motiv de panică sau alarmare privind o posibilă implicare a României într-un conflict militar. Instituţiile statului îşi desfăşoară activitatea în parametri normali, iar viaţa socială şi economică a cetăţenilor şi companiilor din România se desfăşoară în condiţii de deplină siguranţă”, a precizat Guvernul.

De asemenea, Executivul face apel la toţi cetăţenii să se informeze din surse oficiale şi verificate.

“Răspândirea informaţiilor false poate genera panică nejustificată şi poate afecta grav climatul de încredere publică. Pentru informaţii corecte şi actualizate, vă rugăm să consultaţi site-urile şi canalele oficiale ale instituţiilor statului român”, mai arată Guvernul. 

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025