Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a deschis cea de-a VIII-a ediție a FORUMULUI PIEȚEI DE CAPITAL cu tema ”30 DE ANI DE LA REDESCHIDEREA BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI”, organizat de Financial Intelligence, la Banca Națională a României, sediul unde a funcţionat BVB.
Redăm discursul domnului Guvernator Mugur Isărescu:
“Bine ați venit la Banca Națională a României! Bine ați venit în această sală, ce poartă numele guvernatorului Mitiță Constantinescu, unde, acum 30 de ani, în prezența președintelui României Ion Iliescu, și-a reînceput activitatea Bursa de Valori București.
Suntem onorați să găzduim evenimentul prilejuit de această aniversare, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Forumului Pieței de Capital. Sunt onorat să rostesc un cuvânt de deschidere. Fac parte, împreună cu mai mulți veterani care se află împreună cu noi în această sală – îi salut cu mare emoție – din echipa care a lucrat câțiva ani la reconstruirea structurilor bursei. De fapt, bursa din București s-a renăscut ca o direcție de specialitate în cadrul Băncii Naționale a României încă din 1991. Am angajat atunci o echipă de tineri entuziaști, i-am trimis la specializări în diverse centre bursiere occidentale, am solicitat și am primit asistență tehnică de specialitate, am investit în aparatura și și mijloacele fixe necesare, iar peste câțiva ani am considerat că sunt pregătiți să intre în bătăliile economiei de piață. Un singur lucru nu am reușit atunci: să redăm Bursei din București, astfel reînfințată, sediul său istoric, aflat în centrul financiar bancar al României, în vecinătatea Băncii Naționale, dar ocupat încă din perioada comunistă de Biblioteca Centrală de Stat. Așa că a trebuit să o găzduim aici pentru câțiva ani.
Doamnelor și domnilor,
Bursa de Valori București a fost înființată în 1882, la doi ani după Banca Națională a României. Nu sunt multe burse în lume care au o asemenea vechime. Bursa a contribuit la finanțarea economiei naționale încă că de la începutul vieții moderne a țării. Regăsim, de asemenea, repere valoroase în civilizația bancară românească, de împletire a activităților bancare și bursiere.
Arc peste timp, acum 2 ani, în 2023, am găzduit tot în această sală, cea mai mare listare din istoria Bursei de Valori București, listarea companiei Hidroelectrica, lider în producția de energie electrică și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național. Noi, la BNR, am fost mândri că am fost gazde! Dar ce semnificativ ar fi fost ca acel eveniment să se fi desfășurat în clădirea istorică a Bursei.
Stimat auditoriu,
Așa cum am reiterat în mai multe ocazii, Bursa de Valori București, reprezintă un pilon de bază al capitalizării și finanțării economiei României, cu o pregnantă componentă istorică și educațională. Vechea clădire a Bursei de Valori București, o bijuterie arhitecturală, reprezintă un reper al valorilor istoriei noastre naționale. Avem datoria să o relansăm!
Este adevărat, transformarea profundă a mediilor de tranzacționare, translatarea acestora către mediul virtual, aportul determinant al tehnologiilor, în toate etapele, de la analiză, procesare, fundamentare decizie și până la tranzacționare laolaltă cu interconectarea piețelor financiare, oferă o dimensiune nouă sediilor bursiere. Cei care își prețuiesc istoria găsesc însă soluții pentru aceste clădiri istorice.
Priviți, vă rog, acest plan pe care îl puteți analiza, dacă doriți, în Muzeul BNR. În centrul istoric al Bucureștiului s-a dezvoltat “city-ul” bucureștean, ce găzduia, în 1936, 144 de bănci și societăți financiare și 14 societăți de asigurare. Acestea aveau agenții în țară dar şi peste hotare (Istanbul, Viena, Paris, New York). Erau conectate cu principalele burse și piețe financiare europene (Leipzig, Londra, Viena). Finanțarea bancară se împletea, sinergic, cu finanțarea prin intermediul piețelor financiare, bursiere, de capital.
Doamnelor și Domnilor,
Destul cu istoria! Este remarcabil și de salutat faptul că agenda acestui forum privește cu precădere spre viitor!
La nivel European, sub noua umbrelă Union of Savings and Investments, se pune mare accent pe aportul, contribuția piețelor de capital, la finanțarea noilor ecosisteme economico-industriale Europene.
Viziunea strategică Europeană trebuie susținută prin instrumente și mecanisme financiar-bancare, oferite atât de industria bancară cât și de piețele financiare. Orientate atât către autorități, retail și către companii.
Banca Națională a României, parte integrantă a Sistemului European al Băncilor Centrale, favorizează adâncirea piețelor financiare, pentru diversificarea și îmbunătățirea accesului la finanțare, în contextul administrării riguroase a riscurilor privind stabilitatea financiară.
Agenda pe care o propuneți pentru acest eveniment aniversar reflectă o problematică diversă și complexă.
Felicit pe toți cei implicați în organizare și urez succes dezbaterilor pe care le veți realiza.
Vă mulțumesc pentru atenție.”
Având în vedere implicarea Băncii Naţionale a României, încă de la începutul anilor 90, în proiectul de creare a pieței de capital prin Centrul de Proiectare şi Implementare a Pieţelor de Capital care a reprezentat nucleul Bursei de Valori Bucureşti și că, de la momentul reînființării din 1995 până în 2002, Bursa a funcţionat la parterul clădirii Băncii Naționale a României, Financial Intelligence i-a oferit domnului Guvernator BNR Mugur Isărescu, o distincție aniversară, în semn de mulțumire pentru contribuția la dezvoltarea pieței de capital.