Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzGuvernul a adoptat astăzi o hotărâre prin care se aprobă 16 obiective de investiții strategice care urmează să fie pregătite și atribuite în parteneriat public-privat, de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză, între care opt sunt noi proiecte.
Acestea sunt:
Realizarea liniei ferate de mare viteză, în lungime de aproximativ 1.275 km, va asigura reducerea timpului de legătură dintre Capitală și principalele orașe de pe traseu și va crea posibilitatea realizării unor conexiuni precum Timișoara – Cluj, Craiova – Sofia, Timișoara – Belgrad și Cluj – Budapesta.
Guvernul estimează atragerea unui număr important de călători de la transporturile aeriene și rutiere către transportul feroviar, atragerea turiștilor, a tinerilor cu înaltă calificare în centrele universitare, de cercetare sau industriale care există sau care se vor dezvolta pe traseu, dar și a investitorilor străini, prin crearea unor sectoare industriale specializate.
Se va construi o magistrală de metrou pe ruta Bragadiru – Alexandriei – Colentina – Voluntari, în lungime de 25 km, cu aproximativ 30 de stații, un terminal și un depou, traseu pe care vor circula aproximativ 30 de trenuri.
Realizarea investiției va conduce, conform Executivului, la creșterea mobilității populației și va decongestiona traficul de suprafață, dar va determina și creșterea ariei zonei metropolitane a Bucureștiului, prin dezvoltarea urbanistică a așezărilor adiacente.
Extinderea Portului Constanța prin construirea unor terminale suplimentare de operare poate deveni un important punct de atracție pentru investitori și creează premisele pentru operarea de nave de mare capacitate, va conduce la creșterea capacității de transport maritim pentru pasageri și mărfuri, implicit la creșterea volumului schimburilor comerciale, susţine Guvernul.
Are drept scop principal amenajarea hidrotehnică a fluviului Dunărea pe sectorul aval de Porțile de Fier I și II, ceea ce va conduce la îmbunătățirea condițiilor de navigație pe Dunăre și la dezvoltarea economică pe termen lung în zona orașului Turnu Măgurele.
De asemenea, se va asigura alimentarea cu apă a localităților riverane, acestea nemaifiind dependente de nivelul Dunării.
Principalul obiectiv al proiectului este creșterea siguranței în funcționarea SEN (Sistemului Energetic Național), centrala fiind concepută a se realiza cu o putere totală instalată de 1000 MW.
Realizarea de noi spații de cazare la standarde occidentale, prin valorificarea a aproximativ 2,5 km de plajă la Marea Neagră, din zona Costinești – 23 August, va conduce la dezvoltarea economică a zonei, la atragerea de investiții adiacente și, implicit, a turiștilor autohtoni și străini.
Proiectul constă în construirea a 4 resorturi de lux, pe o suprafață totală de peste 800 de hectare de teren, dar și a 8 hoteluri de 5 stele cu peste 4.000 de camere.
De asemenea, se va realiza construcția unei rețele de drumuri județene care să facă conectarea noii stațiuni de agrement cu drumul național DN39.
Este vorba despre o clinică multifuncțională care se va construi în incinta Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, proiectul prevăzând construirea a două corpuri de clădire cu o suprafață desfășurată de circa 51.000 mp, pe mai multe nivele, care vor avea în componență secție de urgență, unitate ambulatoriu, unități ATI, săli pentru consultații, imagistică, radioterapie, bloc operator, farmacie, camere de gardă, cabinete, heliport, amfiteatru și săli de cursuri pentru studenți, laboratoare, bloc de cercetare, săli de ședință, vestiare, spații pentru vizitatori, spații tehnice.
Spital va avea o capacitate de aproximativ 800-1000 de paturi, va asigura asistență medicală pentru cazurile medicale complexe, care nu pot fi rezolvate la nivelul județelor sau al municipiilor arondate, va fi dotat cu heliport și elicopter pentru urgențe, cât și cu clinici de specialitate și centre de cercetare dotate corespunzător.
Pe lângă spital, se vor construi atât cartiere de locuințe pentru medici și personalul auxiliar, cât și instrastructură de cazare pentru rudele și însoțitorii pacienților.
Celelalte opt proiecte au fost prezentate public în 28 iunie 2018:
1. Amenajarea râurilor Argeş şi Dâmboviţa pentru navigaţie
2. Construirea aeroportului Bucureşti Sud
3. Canalul magistral Siret – Bărăgan
4. Construcţia în parteneriat public – privat a unei fabrici de mijloace de transport electrice
5. Construirea şi operarea în parteneriat public – privat a unei bănci naţionale de sânge, plasmă umană şi celule stem
6. Spitalul regional Timișoara
7. Spitalul regional Brăila-Galați
8. Un nou complex turistic pentru schi în masivul Făgăraş
Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…
Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…
Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…
Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…
This website uses cookies.
Read More