Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: facebook.com
Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri o ordonanţă de urgenţă privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru marii consumatori de energie.
Conform unui comunicat transmis de Guvern, ordonanţa vizează instituirea, pentru perioada 2022-2030, a unei scheme de ajutor de stat pentru întreprinderile din sectoarele considerate a fi expuse unui risc real de relocare a emisiilor de dioxid de carbon din cauza costurilor indirecte semnificative pe care le suportă efectiv ca urmare a transferării costurilor emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice.
“Ordonanţa de Urgenţă a fost adoptată în urma deciziei Comisiei Europene privind autorizarea noii scheme de ajutor de stat acordate întreprinderilor din sectoarele energointensive în valoare de 1,5 miliarde de euro, prin care se va acorda o compensaţie parţială întreprinderilor mari consumatoare de energie confruntate cu o creştere a preţurilor la energie electrică ce rezultă din costurile indirecte ale emisiilor în cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS)”, informează Guvernul.
De aceste măsuri vor beneficia întreprinderile care îndeplinesc cumulativ, la data înregistrării cererii de finanţare, următoarele criterii de eligibilitate: dezvoltă operaţiuni industriale active în unul din sectoarele şi subsectoarele eligibile prevăzute în anexa OUG; au suportat costuri cu emisii indirecte în perioada 2021-2030; nu înregistrează debite restante la bugetul general consolidat al statului sau la bugetele locale.
Întreprinderile trebuie să îndeplinească de asemenea următoarele condiţii: nu se află în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii; nu sunt întreprinderi în dificultate în sensul Orientărilor Comisiei Europene privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate; nu fac obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat ilegal sau incompatibil cu piaţa internă pentru care există o decizie a Comisiei Europene de recuperare; nu datorează sume care trebuie rambursate, ca efect al unor decizii de recuperare ale Ministerului Energiei.
Autoritatea responsabilă cu administrarea schemei de ajutor de stat este Ministerul Energiei.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri un acord comercial cu Coreea de Sud, în…
Acordul privind tarifele şi comerţul, convenit în 27 iulie de şeful Comisiei Europene, Ursula von…
Bitdefender avertizează asupra unor vulnerabilităţi grave în firmware-ul camerelor de supraveghere Dahua Hero C1 (DH-H4C),…
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la activităţile recente ale grupării Scattered…
Prim-ministrul lituanian Gintautas Paluckas a anunțat joi că demisionează, în condițiile în care o anchetă…
Declarația unică pentru co-asigurații care de la 01 august nu mai beneficiază de asigurare SE…
This website uses cookies.
Read More