Update articol:

Guvernul a aprobat majorarea alocaţiei de stat pentru copii şi a punctului de pensie

guvern

Guvernul a aprobat, miercuri, două ordonanţe care implementează o mare parte din pachetul social promis în Programul de Guvernare şi urmează o a treia ordonanţă care se află pe traseul de avizare interministerial, a anunţat ministrul Muncii, Marius Budăi.

“Astăzi (miercuri, n.r.), în şedinţa de Guvern, au fost aprobate şi cele două ordonanţe care, practic, implementează o mare parte din pachetul social promis în programul de Guvernare – şi urmează o a treia ordonanţă care este acum pe traseul de avizare inter-ministerial. Prima ordonanţă se referă la alocaţia de stat pentru copii şi instituirea celei de-a 13 indemnizaţii pentru persoanele cu dizabilităţi. Este o ordonanţă comună, Ministerul Muncii – Ministerul Familiei, astfel încât, începând cu data de 1 ianuarie 2022, alocaţiile de stat pentru copii se majorează pentru cei cu vârste cuprinse între 0 şi 2 ani, dar şi 2 ani -18 ani, copii cu dizabilităţi, alocaţia se majorează la 600 lei, iar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, alocaţia se majorează la valoarea de 243 lei şi, bineînţeles, ultima măsură din acestă ordonanţă, instituirea celei de-a 13 indemnizaţii pentru pentru persoanele cu dizabilităţi”, a menţionat Marius Budăi, potrivit Agerpres.


Ministrul Muncii a adăugat că o altă ordonanţă “extrem de importantă”, este ordonanţa privind sistemul public de pensii, prin care pensia minimă se majorează cu 25%, de la 800 de lei ajunge la valoarea de 1.000 lei, iar valoarea punctului de pensie se majorează de la 1.442 lei la 1.586 lei, “şi anume acel procent de 10% negociat la formarea coaliţiei politice care susţine acest Guvern”.

BVB | Știri BVB
CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (04/11/2025)

Notificare BCR cu privire la rezultatele ofertei publice initiale de vanzare actiuni emise de Cris-Tim Family Holding S.A.

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (04/11/2025)

Decizii - Continuarea operatiunii de rascumparare actiuni proprii

SOCEP S.A. (SOCP) (04/11/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 03-04.12.2025

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (04/11/2025)

Teleconferinta Investitori si Analisti-Rezultate Financiare Trimestrul III, 2025

BIOFARM S.A. (BIO) (04/11/2025)

Modificare in conducerea societatii