- Ministerul Energiei: “În ultimul semestru, s-a observat o creștere cu aproximativ 10% a tentativelor de preluare ostilă a societăților de interes strategic ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe burse reglementate”
Guvernul a aprobat săptămâna trecută o Ordonanță de Urgență pentru completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 20/2014 privind stabilirea unor măsuri de eficientizare a activităţii de privatizare pentru dezvoltarea în condiţii de profitabilitate a activităţii operatorilor economici cu capital de stat, pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar a statului la anumiţi operatori economici, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Totodată, actul normativ aprobat de Guvern introduce soluția legislativă care va permite statului român achiziționarea de acțiuni emise de societăți.
Potrivit Executivului, prin acest document, se completează legislația în sensul în care ministerele pot cumpăra acțiuni la societățile la care acestea exercită, în numele statului, calitatea de acţionar.
Decizia privind cumpărarea de acțiuni se aprobă prin ordin al ministrului de resort, urmare efectuării testului operatorului economic privat în economia de piață și în baza analizei, precum și a mandatului acordat în prealabil de către Guvern, prin hotărâre.
Pentru derularea de către ministerele de resort a procedurilor de cumpărare de acțiuni, cheltuielile legate de plata de onorarii pentru consultanţi, societăți de servicii de investiții financiare sau firme de avocatură, cheltuielile pentru rapoarte de evaluare, precum şi cheltuielile necesare pentru pregătirea şi realizarea operațiunilor de cumpărare se suportă de la bugetul de stat, din bugetele de venituri și cheltuieli ale ministerelor de resort, cu încadrare în prevederile bugetare aprobate anual cu această destinație.
Proiectul a pus în dezbatere publică de către Ministerul Energiei încă din octombrie.
În Nota de Fundamentare, se preciza:
“Aspectele care constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă pentru asigurarea stabilităţii economiei şi cu prioritate a sistemului energetic național, sunt următoarele:
Recunoscând importanța strategică a securității energetice a României și rolul fundamental pe care operatorii economici naționali în domeniul energiei îl joacă în garantarea acesteia și observând că actuala incertitudine economică globală, marcată prin instabilitate financiară și fluctuații ale piețelor de capital, impune măsuri specifice pentru consolidarea poziției strategice a companiilor de stat în sectoarele cheie ale energiei,
în considerarea contextului internațional tensionat și a instabilității piețelor financiare, caracterizate prin variații semnificative ale valorilor de piață ale companiilor, identificându-se riscuri majore pentru acțiunile deținute de stat la operatorii economici strategici, în sectoare cheie ale economiei naționale, respectiv fiind observată o volatilitate accentuată pe piețele de capital, cu fluctuații de peste 20% în ultimele luni, influențată negativ de incertitudinile geopolitice și economice globale, volatilitate care generează un risc semnificativ de depreciere a valorii patrimoniului public, aspect care nu poate fi neglijat dată fiind relevanța strategică a acestor entități pentru securitatea economică și energetică a României,
având în vederea că acestea reprezintă circumstanțe excepționale care impun adoptarea unor măsuri legislative imediate pentru a permite statului să reacționeze adecvat și să prevină orice pierdere ireversibilă a valorii acțiunilor sale, prin posibilitatea de a interveni activ în gestionarea participațiilor statului, fiind necesară împuternicirea ministerelor cu rol de autorități tutelare să exercite, cu rapiditate și eficacitate, dreptul statului de a achiziționa acțiuni suplimentare la operatorii economici strategici, când condițiile de piață și interesul național o cere,
considerând că este esențial pentru statul român să dispună de mecanisme legislative care să permită intervenții rapide și eficiente în susținerea operatorilor economici strategici în sectorul energetic, pentru a preveni orice risc ce ar putea afecta independența și securitatea energetică națională, recunoscând necesitatea acestor măsuri într-un context în care soluțiile de piață tradiționale nu pot răspunde adecvat rapidității și amplitudinii impactului extern, impunându-se o soluție legislativă prin care se permite Guvernului consolidarea capacitații statului de a interveni eficient pentru a asigura și proteja infrastructura esențială în domeniul energiei, având la bază rațiuni de securitate națională și necesitatea de a menține controlul asupra resurselor energetice vitale,
ținând cont de faptul că, prin majorarea capitalului social, cumpărarea de acțiuni sau active și prin participarea activă a statului în structura acționariatului acestor societăți, se urmărește nu doar protejarea intereselor naționale ale României, dar și stimularea creșterii economice prin asigurarea unui climat investițional stabil și atractiv, capabil să atragă investitori atât din sectorul public cât și din cel privat,
având în vedere că, pentru a asigura protecția eficientă a acțiunilor deținute de stat și pentru a preveni pierderi economice semnificative, este imperativă adoptarea unor măsuri de consolidare a poziției statului ca acționar la operatorii economici de importanță strategică, conform politicii interne a Guvernului asumată în Programul de guvernare 2023-2024 – ”Viziune pentru naţiune”, adoptat prin Hotărârea Parlamentului nr. 22/2023 pentru acordarea încrederii Guvernului,
constatând că mecanismele prevăzute în Ordonanța de urgență nr. 39/2015 privind unele măsuri pentru consolidarea poziţiei de acţionar al statului la operatorii economici la care Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri are calitatea de instituţie publică implicată, aprobată prin Legea nr. 39/2016, sunt insuficiente pentru realizarea dezideratului urmărit, respectiv acela de a consolida poziția statului la anumiti operatori economici din domeniul energetic și resurselor energetice prin achiziționarea de acțiuni de către ministerul de resort;
având în vedere necesitatea planificării economiei naționale pentru apariția unor situații excepționale precum războiul, starea de asediu sau de urgență, mobilizarea parțială sau totală a trupelor armate, în contextul războiului de la granița României și atacurilor hibride asupra diverselor sectoare din economia națională,
luând în considerare faptul că, în ultimul semestru, s-a observat o creștere cu aproximativ 10% a tentativelor de preluare ostilă a societăților de interes strategic ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe burse reglementate și consemnând că această situație prezintă riscuri semnificative pentru securitatea economică națională, în condițiile unui risc de decapitalizare accentuată a capitalurilor proprii ale principalelor companii de stat în ultimul an, în urma fluctuațiilor negative ale pieței de capital, conform rapoartelor de audit financiar ale acestora,
constatând dependența îngrijorătoare a României de importurile de energie, importurile de energie electrică în semestrul I din 2024 înregistrând o creștere semnificativă de 107% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, potrivit ultimelor analize realizate de Transelectrica, ceea ce impune măsuri urgente de capitalizare și control în societățile de profil, de natură a crește capacitatea de producție electrică la nivel național,
recunoscând că vulnerabilitatea crescută a acestor entități strategice la preluări ostile sau la decapitalizare amenință direct controlul statului asupra sectoarelor vitale și ar putea duce la o pierdere ireversibilă a influenței naționale în domenii cheie pentru securitatea și bunăstarea generală a societății; apreciind că achiziționarea de acțiuni suplimentare de către ministerele cu rol de autorități tutelare constituie o măsură preventivă esențială pentru consolidarea capitalurilor proprii ale companiilor strategice și pentru contracararea oricăror tentative de preluare ostilă, sporind astfel reziliența economică și independența energetică a țării;
având în vedere că, în condițiile în care economia românească este integrată într-un sistem global și european, este imperativ ca statul să fie capabil să intervină rapid pentru a proteja interesele sale strategice, asigurându-se totodată respectarea normelor concurențiale și a regulilor privind ajutorul de stat, așa cum sunt acestea reglementate de legislația Uniunii Europene,
considerând că această soluție legislativă contribuie la asigurarea securității energetice și industriale a României prin menținerea și dezvoltarea capacităților de producție aflate sub controlul statului, ceea ce reprezintă un obiectiv de interes național esențial, în conformitate cu prevederile art. 135 din Constituția României privind protejarea intereselor naționale în activitatea economică,
reținând că, pe plan social, aceste măsuri au un impact semnificativ asupra menținerii locurilor de muncă și a stabilității economice în regiunile în care acești operatori economici își desfășoară activitatea, contribuind astfel la prevenirea unor eventuale crize sociale care ar putea decurge din pierderea de locuri de muncă, tăierea unor drepturi ale angajaților, nerespectarea contractelor colective de muncă sau din scăderea drastică a activității economice,
având în vedere că, pe plan politic, prin consolidarea poziției de acționar a statului la companiile identificate ca fiind de interes strategic, se asigură nu doar protecția activelor strategice ale României, dar și o mai mare capacitate de negociere și influență în cadrul unor posibile parteneriate internaționale și regionale, ceea ce contribuie la întărirea suveranității naționale,
ținând cont de faptul că, prin consolidarea poziției statului în structura acționariatului companiilor de interes strategic se garantează o administrare transparentă și responsabilă a fondurilor publice, cu respectarea principiilor de guvernanță corporativă și a obiectivelor de dezvoltare durabilă pe termen lung,
având în vedere dependența relativ îngrijorătoare a României de importurile de energie și posibilitatea unor perturbări în aprovizionare din cauza tensiunilor geopolitice, fiind necesară adoptarea unor măsuri urgente care să permită statului să intervină în piața energetică, de natura achiziționării de acțiuni în companii energetice strategice pentru a asigura continuitatea aprovizionării și stabilitatea prețurilor la energie, evitând riscul unei crize energetice, de natură a afecta grav economia și siguranța populației,
considerând că neadoptarea urgentă a acestor măsuri ar pune în pericol capacitatea României de a face față provocărilor economice, energetice și de securitate națională actuale și viitoare, subminând astfel eforturile de dezvoltare economică și de protejare a interesului național, dar și securitatea raporturilor juridice privind participarea statului la proceduri de achiziție de acțiuni.