Afaceri

Guvernul are în vedere măsuri care să faciliteze asigurarea de lichidităţi financiare organizatorilor de concerte şi de evenimente culturale

Executivul are în vedere, pe termen scurt, adoptarea unor decizii menite să faciliteze asigurarea de lichidităţi financiare organizatorilor de concerte şi de evenimente culturale, precum şi continuarea acordării şomajului tehnic şi după data de 15 mai pentru angajaţii din acest sector, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Guvernului.

Premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan şi ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, au avut miercuri consultări cu reprezentanţii organizatorilor de concerte şi evenimente culturale din România. Discuţiile s-au concentrat asupra măsurilor de susţinere a acestui sector, puternic afectat de situaţia provocată de epidemia COVID-19.

“Au fost analizate două seturi de propuneri, unul necesar a fi aplicat în perioada imediat următoare, iar altul care să pregătească reluarea activităţii în domeniul cultural atunci când situaţia epidemiologică o va permite. Pe termen scurt, Guvernul are în vedere adoptarea unor decizii menite să faciliteze asigurarea de lichidităţi financiare organizatorilor de concerte şi de evenimente culturale, precum şi continuarea acordării şomajului tehnic şi după data de 15 mai 2020 pentru angajaţii din acest sector. În perspectiva reluării activităţii, dialogul între membrii Guvernului şi reprezentanţii acestui sector va continua în cadrul unui grup de lucru, al cărui scop este să identifice propuneri de susţinere industriei culturale”, se arată în postare.

”Înțeleg problemele cu care vă confruntați și îmi pare rău că evenimente culturale de răsunet nu vor mai putea fi curând organizate. Însă, avem toată deschiderea să susținem industria culturală, astfel încât să-și poată relua activitatea în bune condiții, atunci când situația epidemiologică o va permite”, a afirmat premierul Ludovic Orban.

 

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

14 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

14 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

14 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

15 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

15 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

15 ore ago

This website uses cookies.

Read More