Update articol:

Guvernul georgian promite că va face totul pentru a evita un război cu Rusia

Irakli Kobajidze/ Sursa foto: facebook.com Irakli Kobajidze/ Sursa foto: facebook.com

Liderul formaţiunii Visul Georgian, partidul de guvernământ din Georgia, Irakli Kobajidze, a declarat miercuri că guvernul său ”va face tot posibilul pentru a evita confruntarea cu Rusia”, chiar dacă aceasta ar implica o nouă amânare a obţinerii statutului de ţară candidată pentru aderarea la UE, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

”Chestiunea războiului şi obţinerea statutului de candidat sunt direct legate, aşa cum au subliniat liderii UE”, a spus Kobajidze la o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, liderii UE au declarat deschis că Ucraina a primit statutul de ţară candidată ca urmare a războiului pe care Rusia l-a declanşat pe teritoriul ucrainean.

”Dacă ne-am implica într-un război cu Rusia, am avea garantată obţinerea acestui statut”, crede liderul partidului de guvernământ georgian, care a asigurat că guvernul său ”va face tot posibilul pentru a evita o confruntare cu Rusia”, întrucât un nou război cu Rusia – după cel din 2008, când Georgia era condusă de Mihail Saakaşvili – ar însemna ”distrugerea Georgiei”, ţară ce are pe teritoriul său două provincii separatiste proruse, Abhazia şi Osetia de Sud.

Totuşi, el s-a declarat încrezător că Georgia va obţine în decembrie statutul de ţară candidată la UE, pentru care trebuie să îndeplinească 12 condiţii impuse de Bruxelles.

În urma recomandării Comisiei Europene, Ucraina şi Republica Moldova au primit la summitul european din iunie statutul de ţări candidate pentru aderarea la UE, statut refuzat Georgiei.

BVB | Știri BVB

OMV PETROM S.A. (SNP) (31/07/2025)

Raport semestrial S1 2025

CARBOCHIM S.A. (CBC) (31/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate