Burse/Investitii

Hanga (BVB): Hidroelectrica va aduce vizibilitate; ne va duce mai aproape de calificarea ca şi piaţă emergentă de către MSCI

Listarea Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucureşti va aduce vizibilitate şi va aduce România mai aproape de calificarea ca şi piaţă emergentă de către Morgan Stanley Capital International (MSCI), a declarat, luni, preşedintele Bursei, Radu Hanga, potrivit Agerpres.

“În primul rând, Hidroelectrica va aduce vizibilitate, va aduce un emitent puternic la bursă. Ne va aduce încă un emitent care ne va aduce mai aproape de calificarea ca şi piaţă emergentă de către Morgan Stanley Capital International (MSCI). Vizibilitatea acesta sigur ne va aduce o creştere din punct de vedere al numărului de investitiori şi trebuie, noi şi ecosistemul de brokeri din jurul nostru, să fim pregătiţi să procesăm investitorii aceştia care se vor uita şi vor fi aduşi spre Bursă de listarea Hidroelectrica. E şi Hidroelectrica, dar ne uităm şi la Salrom, care iarăşi e un jucător important pe zona de resurse, care ne va pune pe prima pagină. Am văzut în urmă cu puţin timp Agricover, la fel un jucător important pe zona de agricultură, care vine spre bursă. Toate lucrurile acestea vor genera vizibilitate pentru bursă, implicit vor genera vizibilitate şi pentru restul companiilor listate, pentru că o să fie investitori care o să vină, o să vrea să investească în Hidroelectrica, o să vrea, investind în Hidroelectrica, să-şi construiască un portofoliu, deci va genera activitate în plus la nivelul şi al celorlalte companii de la Bursă”, a spus Radu Hanga, la a 2-a ediţie a ZF Capital Markets Summit 2023.

Întrebat despre obiectivele pentru acest an, preşedintele Bursei a menţionat că este în curs de aprobare bugetul, care este bazat pe creştere, dar şi că un element important e Hidroelectrica, care va însemna, un emitent nou, vizibilitate, investitori.

“Pe de altă parte, ne uităm la ce s-a întâmplat în primele două luni ale anului din punct de vedere lichiditate şi vedem lichiditatea cu 30-40% mai mică decât anul trecut”, a spus Radu Hanga.

De asemenea, el a subliniat că este foarte important este ce se va întâmpla în zona dobânzilor.

Potrivit preşedintelui BVB, numărul de investitori a ajuns la 130.000, iar o parte sunt investitori în titluri de stat Fidelis sau care au şi acţiuni şi titluri de stat. La nivelul anului 2019 erau 53.000 de conturi, iar de atunci se observă un trend de creştere care e susţinut.

El a mai declarat că în suntem într-un context în care pentru piaţa de capital românească există oportunităţi. Radu Hanga a explicat că sunt oportunităţi pentru companiile româneşti şi în acest fel sunt oportunităţi pentru platformele care ajută la finanţarea companiilor româneşti, respectiv sectorul bancar şi piaţă de capital.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

2 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

2 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

2 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

6 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More