Burse/Investitii

Hidroelectrica semnează un contract pentru un proiect fotovoltaic în cadrul centralelor de pe Olt; investiție de 9 milioane de lei

Hidroelectrica (H2O) anunță semnarea contractului de lucrări având ca obiect realizarea la cheie a obiectivului „Valorificarea potențialului fotovoltaic în cadrul centralelor de producere a energiei electrice amplasate pe sectorul mijlociu și inferior al răului Olt”, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.

Proiectul reprezintă un pas important în strategia companiei de diversificare a surselor de energie regenerabilă și de utilizare eficientă a infrastructurii existente, se arată în comunicat. Scopul principal al investiției este creșterea capacității de producere de energie electrică regenerabilă prin instalarea unor sisteme fotovoltaice pe acoperișurile celor 20 de centrale hidroelectrice deținute de Hidroelectrica, amplasate pe sectorul mijlociu și inferior al răului Olt.

Contractul a fost atribuit în urma unei proceduri competitive, câștigătorul desemnat fiind Servelect SRL cu subcontractantul Electroplus SRL.

Valoarea contractată este de 9.047.382,16 RON fără TVA, cu termen de realizare de 24 de luni (4 luni pentru proiectare și 20 luni pentru execuție).

Sistemul fotovoltaic constă în panouri fotovoltaice de 620 W, invertoare tip 100 kW și optimizoare de energie, cu o putere instalată în panouri de: 2.955,58 kW, iar energia produsă va fi de: 3.710,87 MWh/an.

Această investiție marchează o premieră pentru companie, fiind primul proiect de amplasare panouri fotovoltaice din cadrul Hidroelectrica, mai arată compania.

Obiectivele urmărite sunt utilizarea potențialului fotovoltaic al regiunii prin construirea de sisteme de producere energie electrică din surse regenerabile (SPER), reducerea emisiilor de CO2, corelat cu reducerea consumului propriu tehnologic (CPT) cu efect în optimizarea costului de producție și eficientizarea modului de exploatare și de valorificare a energiei electrice produse, ca urmare a sinergiei dintre utilizarea capacității de producție din surse fotovoltaice cu cea hidro din amplasament.

Compania își reafirmă astfel angajamentul față de promovarea energiilor regenerabile și modernizarea infrastructurii de producție, în linie cu strategia națională de tranziție către o economie verde și sustenabilă.

Statul român deține 80% din Hidroelectrica, prin Ministerul Energiei.

Articole recente

Un decret al Rusiei deschide calea pentru revenirea Exxon la proiectul Sakhalin-1

Președintele rus Vladimir Putin a semnat vineri un decret care ar putea permite investitorilor străini,…

o oră ago

Cele mai bune universități din SUA pentru locuri de muncă bine plătite în domeniul finanțelor (Visual Capitalist)

Absolvenții de finanțe de la Massachusetts Institute of Technology câștigă în medie 175.439 de dolari,…

o oră ago

Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, a discutat cu omologii săi din Turcia şi Ungaria despre rezultatele summitului din Alaska

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a purtat sâmbătă convorbiri telefonice cu omologii săi turc…

2 ore ago

Rezerva Federală a Statelor Unite renunţă la programul special de supraveghere a băncilor privind activităţile crypto şi fintech

Rezerva Federală a Statelor Unite va renunţa la programul de supraveghere dedicat în mod special…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More