Potrivit unui comunicat al companiei, contractul a fost atribuit Societăţii de Servicii Hidroenergetice Hidroserv, care va colabora cu următorii subcontractanţi: Uzina de Construcţii Maşini Hidroenergetice, General Design Tech, Compania de Consultanţă în Energie şi Mediu, Hydro Proiect Invest, Electromontaj, Nibaco şi Electromontaj Carpaţi.
“Ne bucurăm că lucrările vor fi realizate de Hidroserv, subsidiara noastră, ceea ce ne permite să asigurăm un nivel ridicat de calitate şi profesionalism. Prin acest proiect, dorim să confirmăm consecvenţa companiei în direcţia modernizării patrimoniului Hidroelectrica şi a consolidării capacităţii interne de execuţie, prin realizarea unui număr cât mai mare de lucrări cu forţe proprii. Retehnologizarea centralei de la Stejaru este un proiect de importanţă strategică în care am investit multă muncă, dedicare şi resurse. Considerăm că, prin semnarea acestui contract, facem un pas semnificativ în consolidarea unora dintre cele mai importante capacităţi de producţie din portofoliul companiei – un obiectiv asumat faţă de clienţii şi investitorii noştri”, a declarat preşedintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea, citat în comunicat.
Investiţia este finanţată din fonduri proprii Hidroelectrica, iar atribuirea contractului s-a făcut prin procedură de licitaţie deschisă, pe baza criteriului “cel mai bun raport calitate-preţ”, conform legislaţiei privind achiziţiile sectoriale (Legea nr. 99/2016).
Proiectul are ca scop modernizarea şi retehnologizarea completă a celor patru hidroagregate de tip I (HA1-HA4), precum şi a instalaţiilor generale ale centralei, contribuind la creşterea eficienţei energetice, securizarea instalaţiilor şi extinderea duratei de viaţă a echipamentelor. Durata contractului este de 66 de luni.
Situată în judeţul Neamţ, Centrala Hidroelectrică Stejaru este parte a amenajării hidrotehnice a râului Bistriţa şi reprezintă un reper tehnologic al industriei energetice româneşti. Lucrările de retehnologizare vor include componente de proiectare, furnizare echipamente, montaj, punere în funcţiune şi monitorizare post-implementare.
În prezent, Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie regenerabilă din România şi gestionează un portofoliu de 188 de centrale hidroelectrice cu o putere totală de 6,4 GW, precum şi parcul eolian Crucea, cu 108 MW instalaţi.