Burse/Investitii

Holde Agri Invest achiziționează o nouă fermă în județul Călărași, cu 2 milioane de lei

Holde Agri Invest, companie românească care exploatează terenuri agricole, anunță achiziționarea unei noi ferme în județul Călărași, în apropiere de nucleul Frumușani, ce are o suprafață de 230 de hectare de teren, operate integral în regim de arendă, potrivit unui comunicat de presa. Valoarea tranzacției se ridică la 2 milioane de lei. În prețul plătit de Holde sunt incluse culturile pentru anul curent – grâu, floarea-soarelui, porumb, iar producția obținută cât și subvențiile APIA aferente pentru anul acesta vor fi încasate de către Holde.

Extinderea suprafețelor de teren reprezintă un obiectiv principal în strategia de dezvoltare a Holde. Astfel, pe lângă tranzacția recent încheiată, în această perioadă suntem angrenați într-o serie de discuții și negocieri privind achiziționarea a încă trei ferme, ce au o suprafață totală de peste 3.000 de hectare. Dacă toate procedurile de achiziție se vor încheia cu succes, vom ajunge să exploatăm o suprafață totală de 13.000 de hectare. Cu toate acestea, suntem extrem de atenți în procesul de achiziție. De fiecare dată când avem în vedere achiziționarea unei suprafețe de teren, avem în vedere o serie de detalii despre care știm că pot face diferența, cele mai importante fiind cele legate de suprafața totală cultivată și gradul de compactare a solului. De asemenea, pe lângă achiziționarea de noi ferme, în această perioadă, continuăm investițiile în modernizarea fermelor existente în portofoliu prin înnoirea parcului de utilaje, construirea de silozuri și investiții în sisteme de irigații. Extinderea suprafețelor de teren și modernizarea fermelor existente sunt activități complementare în cadrul Holde, deoarece în lipsa unor învestiții în tehnologie, calitatea unui teren se poate deteriora rapid,” a declarat Liviu Zăgan, director general Holde Agri Invest.

Ferma recent achiziționată face parte din planul Holde de utilizare a sumei atrasă de la investitori în urma operațiunii de majorare a capitalului social desfășurată în luna iulie a acestui an, în vederea extinderii suprafețelor de teren exploatate de companie. Cele 230 de hectare de teren sunt situate în apropiere de nucleul Frumușani, care în urma acestei tranzacții ajunge la o suprafață de 3.620 hectare de teren. Holde deține în acest moment trei nuclee, Roșiori, Frumușani și Videle care se întind pe o suprafață totală de 9.500 de hectare.

În ceea ce privește investițiile de modernizare a fermelor, la mijlocul lunii septembrie, Holde a pus în funcțiune primul proiect de irigații, care acoperă o suprafață de 125 de hectare în zona fermei Frumușani și este alimentat din râul Dâmbovița. Valoarea investiției a fost de aproximativ 1,7 milioane de lei și va contribui la creșterea productivității culturilor de porumb și soia.

Începând cu  data de 11 octombrie 2021, acțiunile HAI vor fi incluse în indicele BET-AeRO dezvoltat de Bursa de Valori București pentru piața AeRO. BET-AeRO va include 20 de companii de pe această piață, selectate pe bază de criterii cantitative, precum lichiditate și capitalizarea free-float-ului. În cadrul acestui indice, Holde va deține a doua cea mai mare pondere, respectiv 12,17%.

Articole recente

ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA CANDIDAȚILOR PENTRU CINCI POSTURI DE MEMBRU ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE SOCIETĂȚII TURSIB SA

ADI Transport Metropolitan Sibiu anunță selecția pentru ocuparea a cinci posturi de membru în Consiliul…

12 minute ago

WSJ: SUA investighează un e-mail cu malware aparent destinat să ofere Chinei informaţii legate de negocierile comerciale ale administraţiei Trump cu Beijingul

Autorităţile americane investighează un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care…

2 ore ago

Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra

Londra, cu o piaţă a aurului evaluată la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea…

2 ore ago

Premierul Viktor Orban susţine că va fi haos dacă partidul pro-UE câştigă alegerile

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat duminică că alegerile din 2026 le-ar oferi cetăţenilor ţării…

2 ore ago

Iran: Ayatollahul Ali Khamenei face apel la creşterea producţiei petroliere

Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat un apel duminică la creşterea producţiei petroliere…

2 ore ago

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More