Protectia Consumatorului

Horia Constantinescu: Ne confruntăm cu un atentat serios la siguranța fiecăruia: pui îngălbeniți pentru a părea mai buni, împănați cu tulpini de salmonela periculoase

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, avertizează că unele firme vopsesc carnea de pui, pentru a o face să pară mai bună, uneori procedura realizându-se în timpul hrănirii, astfel încât vopseaua să nu poată fi spălată. 

Acesta a scris: “Există o vorbă care spune că umblii cu cioara vopsită. Dar iată că varianta modernă se referă la puiul de găină vopsit.

Există operatori economici care își vopsesc aceste produse pentru a ne induce în eroare.

Dar și aici se întâmplă o minune: unii dintre pui sunt vopsiți prin hrănire, pentru ca vopseaua să pătrundă în țesut și să nu poată fi spălată.

Acum este forfotă mare în rândurile celor care ar fi trebuit să atragă atenția asupra acestui fenomen.

Din nou, se caută argumente disperate pentru a arăta că autoritatea noastră nu ar avea ce să caute pe întreg traseul puilor vopsiți.

Interesant este, și vă rog să citiți prospectul, că și ouăle capătă altă culoare odată ce este folosită mâncare amestecată cu produsele specifice păcălirii noastre.

Dacă adăugăm și ingredientul salmonela, descoperit la unele ferme de către colegii noștri, în condițiile în care la fiecare dintre aceste structuri ar trebui să existe filtre serioase, nu superficiale, atunci puiul vopsit devine și un pericol pentru sănătateanoastră.

Ne confruntăm cu un atentat serios la siguranța fiecăruia dintre noi: pui îngălbeniți pentru a părea mai buni, împănați cu tulpini de salmonela periculoase.
Asta este ceea ce numesc eu un fel de mâncare „gustos”.
Astăzi, vom trimite informare către absolut toate instituțiile ce pot verifica cum s-a ajuns în această situație și cine a acoperit adevărul”.

View Comments

  • și îmi spune toate astea după 34 de ani, timp in care nu i-a controlat nimeni și nou amărâții am mâncat mizerii și chiar am supraviețuit unii din noi. scârbe și imbecili. să le fie rușine. să ne spune ce se va întâmpla cu cei care ne otrăvesc alimentele. le dau scârbele o amendă după care viața merge înainte. cei care fac asta sa meargă la pușcărie și confiscate averile făcute pe sănătatea românilor.

Articole recente

Crinel Nicu Grosu numit şef al Corpului de Control al premierului / Cine este Crinel Nicu Grosu

Prim-ministrul Ilie Bolojan l-a numit, vineri, în funcţia de şef al Corpului de Control al…

49 de minute ago

Italia, un magnet pentru super-bogaţi: regimul fiscal relaxat atrage un val de milionari

Italia se distinge în Europa prin politica sa prietenoasă faţă de cei foarte bogaţi, atrăgând…

57 de minute ago

Trump va găzdui summitul G20 la una din proprietăţile sale americane în 2026

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că summitul liderilor G20 din 2026 va avea…

o oră ago

Maduro consideră că un diferend cu Washingtonul “nu justifică” un conflict militar

Preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro a afirmat vineri că "niciunul dintre diferendele" dintre Venezuela şi Statele…

o oră ago

SUA: Trump a semnat ordinul pentru a redenumi Departamentul Apărării în Departamentul de Război

Preşedintele american Donald Trump a semnat vineri un ordin executiv pentru a redenumi Departamentul Apărării…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More