Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAutoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), continuă, în aceste zile, controalele în spațiile de cazare din București, pentru a verifica modul în care operatorii economici din industria hotelieră a Capitalei își primesc vizitatorii, în plin sezon de vacanță.
Patru dintre cele mai cunoscute hoteluri s-au aflat, în perioada 4-5 iulie 2022, în atenția echipelor Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor din Municipiul București (CPCMB): Union, Continental București Nord, Ambasador și Novotel.
” Pentru a avea stele, trebuie să le meriți și să știi să le păstrezi. Dacă nu poți întreține un hotel, nu îl mai ține deschis, doar pentru a încasa. Iar dacă vin bani, nu uita să investești în propria afacere. Mă întreb: și aici am supărat pentru că am venit în control? Și aici există teorii ale conspirației?” – spune Horia Constantinescu, președintele ANPC.
Comisarii CPCMB au aplicat, în urma controlului, amenzi contravenționale în valoare totală de 95.000 lei, cărora li s-au adăugat și măsuri complementare, după cum urmează:
Abaterile constatate de echipele de control, în spațiile destinate alimentației publice, au fost:
În ceea ce privește neregulile găsite în spațiile de cazare, menționăm:
Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…
România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…
OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…
Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…
Plenul comun al Parlamentului a început, duminică, dezbaterea celei de-a treia moţiuni de cenzură la…
Moțiunea de cenzură "Opriți politizarea companiilor publice. Opriți batjocorirea proprietății statului!' a fost respinsă, duminică,…
This website uses cookies.
Read More