Categories: Tehnologie

Huawei vrea să concureze cu Apple în China prin lansarea unui smartphone care se pliază de trei ori

Grupul chinez de tehnologie Huawei a prezentat marţi noul Mate XT, un smartphone în forma literei Z care se pliază de trei ori, la doar câteva ore după ce Apple a lansat cel mai recent iPhone, transmite Reuters.

Luni, grupul chinez anunţase că are deja peste trei milioane de precomenzi pentru noul său smartphone. Comparativ, întreaga piaţă globală pentru telefoane mobile pliabile a fost de aproape patru milioane de unităţi în trimestrul doi din 2024, conform datelor firmei de consultanţă IDC.

Mate XT va putea fi achiziţionat din 20 septembrie, aceeaşi zi în care noul iPhone ar urma să fie disponibil în magazine.

Lansarea Mate XT, care vine după o serie de debuturi de succes de smartphone-uri, anul trecut, arată capacitatea Huawei de a face faţă sancţiunilor americane şi de a-şi consolida poziţia de competitor de top pentru Apple, care a fost nevoit să reducă preţurile la începutul anului pentru a-şi proteja cota de piaţă, potrivit Agerpres.

Deja Huawei comercializează două un smartphone-uri care se pliază de două ori, iar vânzările sale solide în China, cea mai mare piaţă mondială pentru telefoanele mobile inteligente, au ajutat grupul să depăşească Samsung Electronics anul acesta pe acest segment.

“Viitoarele produse Huawei nu vor afecta semnificativ afacerile Samsung şi Apple în privinţa cantităţii produselor. Există o limită a cantităţii de produse livrate. Totuşi, modelele Huawei vor avea un anume impact asupra vânzărilor pe anumite pieţe chinezeşti”, a apreciat Jene Park, analist la Counterpoint.

Piaţa telefoanelor mobile pliabile a crescut în ritm anual cu 57% în trimestrul doi din 2024, fiind livrate 3,9 milioane de unităţi, pe fondul extinderii în străinătate al producătorilor chinezi de smartphone-uri, conform datelor IDC. Preţul ridicat al acestor modele afectează vânzările. Modelul Mate X5 lansat anul trecut costa în China peste 10.000 yuani (1.406 dolari), aproape dublu faţă de un model nou iPhone 15.

Potrivit firmei de consultanţă IDC, pe plan global liderii pieţei pe segmentul telefoanelor mobile pliabile au fost în trimestrul doi din 2024 Huawei (cu o cotă de piaţă de 27,5%) şi Samsung, cu 16,4%. În China, Huawei a fost cel mai mare vânzător de telefoane mobile pliabile în al doilea trimestru al acestui an, cu o cotă de 42%.

 

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

11 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

11 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

12 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

12 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

17 ore ago

This website uses cookies.

Read More