Update articol:

Impact a finalizat în GREENFIELD Băneasa o nouă etapă de dezvoltare, Panoramic Apartments, cu o valoare de piață totală estimată la peste 16 milioane euro

Impact a finalizat în GREENFIELD Băneasa o nouă etapă de dezvoltare, Panoramic Apartments, cu o valoare de piață totală estimată la peste 16 milioane euro
 - poza 1

IMPACT Developer & Contractor, primul dezvoltator imobiliar înființat în România și totodată prima companie imobiliară listată la Bursa de Valori București (simbol bursier IMP), a finalizat în GREENFIELD Băneasa o nouă etapă de dezvoltare, Panoramic Apartments, cu o valoare de piață totală estimată la peste 16 milioane euro. Numărul total al locuințelor finalizate în GREENFIELD Băneasa depășește astfel 2.650 de unități.

Noile apartamente finalizate în GREENFIELD Băneasa împreună cu parcările alocate, majoritatea subterane, sunt contractate deja în proporție de 97%. Proprietarii se vor putea mută începând cu cea de-a două jumătate a lunii octombrie. Cele 97 de apartamente sunt situate în 2 imobile cu o înălțime de 9 respectiv 6 etaje, cu vedere panoramică asupra Pădurii Băneasa și finisaje premium.

Ansamblul rezidențial GREENFIELD Băneasa este situat în zona de nord a Bucureștiului, în imediată vecinătate a pădurilor Băneasa și Tunari. Dezvoltarea ansamblului a început în anul 2007 și este programată a se încheia în anul 2028, când ansamblul va cuprinde peste 6.000 de unități locative și peste 15.000 de locuitori.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (06/03/2026)

Finalizarea lucrarilor de remediere in partea clasica a Unitatii 1

Turbo Short Certificates on Brent Crude Oil Future (RBBRETS2) (06/03/2026)

Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

SIMTEL TEAM (SMTL) (06/03/2026)

Clarificari privind rezultatele financiare preliminare aferente anului 2025

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (06/03/2026)

Demersuri privind vanzarea statiilor de incarcare masini electrice

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (06/03/2026)

Oprirea controlata a Unitatii 1 CNE Cernavoda