Categories: Fără categorie

Impactul total al industriei de petrol și gaze asupra economiei a crescut de la 4,1% din PIB în 2021, la  7,8% din PIB în prima jumătate a anului 2022, în mare parte datorită creșterii prețurilor petrolului și gazelor naturale

Impactul total al industriei de petrol și gaze asupra economiei (adică, inclusiv efectele directe, indirecte și induse) este mai mult decât semnificativ, crescând de la 3,1% din PIB în 2020 la 4,1% din PIB în 2021 și 7,8% din PIB în prima jumătate a anului 2022, potrivit Raportului “Contribuţia industriei de petrol şi gaze la economia României, pregătit cu sprijinul financiar al Federației Patronale a Petrolului și Gazelor (FPPG) și reflectând  evaluarea independentă a Consilium Policy Advisors Group (CPAG).

Conform CPAG, cifra subestimează impactul real al sectorului în economie, având în vedere că unele dintre companii nu au făcut parte din sondaj.

Pe lângă creșterea datorată redresării economice după pandemie și efectul investițiilor susținute în ultimii 10-15 ani, o parte semnificativă a acestui câștig este atribuită creșterii prețurilor petrolului și gazelor naturale în întreaga lume, se mai arată în Raport.

Sectorul petrol și gaze a reprezentat aproximativ 3,8% din PIB în prima jumătate a anului 2022.

Consiliul Director al FPPG a precizat: “Sperăm să vedem că producția românească de gaze va crește în următorii ani, mai ales prin proiecte offshore și onshore, care vor consolida rolul acestei țări în noua arhitectură de securitate energetică a regiunii din care face parte. Prin această industrie, România are potențialul și responsabilitatea de a avea un impact mai mare în remodelarea securității est-europene în toate dimensiunile sale și îmbunătățirea nivelului de trai al românilor. Acest lucru se realizează în principal prin impozite de la contributorii majori ai acestei industrii, care reprezintă o sursă vitală de venituri pentru România, oferind resursele necesare pentru finanțarea serviciilor publice, promovarea creșterii economice, reducerea inegalității veniturilor, plata datoriilor guvernamentale și promovarea stabilității sociale”.

 

Efectele asupra pieţei forţei muncii sunt, de asemenea, considerabile. La
sfârșitul lunii iunie 2022, numărul de locuri de muncă susținute direct de
către sectorul de petrol și gaze era de aproape 61.000. Luând în
considerare efectele indirecte și induse, acesta devine 145.000,
reprezentând aproape 3% din totalul numărului de angajaţi din România.

Contribuțiile fiscale totale plătite de către sectorul de petrol și gaze la
bugetul consolidat al statului, au fost de 29,8 miliarde lei în 2021 și de 21,5
miliarde lei în prima jumătate a anului 2022, reprezentând 7,8% şi
respectiv 9,7% din veniturile totale ale statului.

În urma creșterii atât a cantităților, cât și a prețurilor, redevențele și
taxele suplimentare plătite de către sectorul de petrol și gaze au atins un
nivel record în prima jumătate a anului 2022. Împreună, ele s-au ridicat la 8,1 miliarde lei, echivalentul a 3,7% din veniturile totale ale guvernului în prima jumătate a anului 2022.

Sectorul de petrol și gaze a plătit TVA și accize la combustibili în valoare de
17,6 miliarde lei în 2020 și de 20,9 miliarde lei în 2021, echivalentul a
19,2% şi respectiv 18,4% din veniturile încasate de stat în TVA și accize.

Investițiile din sectorul de petrol și gaze au fost afectate negativ de
pandemie. În ciuda acestui fapt, sectorul a investit 5,6 miliarde lei în
2020 și 4,4 miliarde lei în 2021, echivalentul a 2,2% şi respectiv 1,4%
din totalul investițiilor în economie.

 

Articole recente

Întâlnirea Trump – Von der Leyen: UE și SUA au convenit un acord comercial

Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…

8 ore ago

Comisia Europeană îi cere lui Zelenski să menţină independenţa instituţiilor anticorupţie

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…

9 ore ago

Anastasiu: Am avut certificat ORNISS pe perioada cât am fost consilier prezidenţial şi vicepremier

Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…

9 ore ago

Lutnick: Trump vrea o ofertă comercială „suficient de bună” din partea UE, dar nu este clar ce înseamnă asta

Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…

10 ore ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

12 ore ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

13 ore ago

This website uses cookies.

Read More