Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: FAO Chile/Twitter
Parlamentari din 64 de ţări convocaţi de ONU au semnat vineri la Valparaiso, în Chile, un pact global de luptă împotriva foametei, un rău care afectează 828 de milioane de persoane în lume, notează AFP, potrivit Agerpres.
Acest al doilea Summit parlamentar mondial împotriva foamei şi malnutriţiei, la iniţiativa în special a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), a reunit timp de două zile în parlamentul chilian 150 de aleşi, pe lângă alte zeci prezenţi la distanţă.
La finalul acestei reuniuni, participanţii au semnat un pact global al cărui obiectiv este să îndemne statele membre, în special organele lor legislative, să lupte împotriva foametei şi malnutriţiei.
El prevede, de exemplu, să consolideze alianţele parlamentare internaţionale şi să creeze altele noi, cu scopul de a promova schimbul de experienţă, bune practici şi pentru a dezvolta soluţii.
“Este vorba de a intra într-o nouă fază de interacţiune între parlamente. Parlamentele trebuie să-şi asume din ce în ce mai multe responsabilităţi”, a declarat pentru AFP directorul adjunct al FAO, Mario Lubetkin.
Potrivit ONU, 828 de milioane de persoane au suferit de foamete în 2021 la nivel mondial, cu 46 de milioane mai mult decât în 2020 şi cu 150 de milioane mai mult decât în 2019. O situaţie agravată printre altele de conflicte, schimbările climatice şi pandemia de COVID-19.
“În fiecare zi în lume, 8.500 de copii mor din cauza malnutriţiei”, a deplâns deputata chiliană Carolina Marzan, care prezidează Frontul parlamentar împotriva foamei în Chile. Femeile sunt mai expuse riscului decât bărbaţii, potrivit FAO.
Al treilea summit urmează să fie organizat în Africa în 2026 pentru a evalua efectele dispoziţiilor luate în Chile.
Grupul EVERGENT Investments, un jucător important în sectorul financiar, a înregistrat un record de 3,72…
GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de…
Disponibilitatea Raportului Consiliului de administrație și a Situațiilor financiare consolidate interimare simplificate la 30 iunie…
Astăzi, la Mintia, a avut loc o vizită de lucru, ocazie cu care a fost…
SUA și China au ajuns la un acord-cadru pentru platforma de socializare TikTok, a declarat…
Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, Daniel David, a fost respinsă, luni, de plenul Senatului. S-au…
This website uses cookies.
Read More