Burse/Investitii

India depăşeşte Hong Kong, devenind a patra mare piaţă de valori globală

Capitalizarea bursieră de la Bursa de Valori din India a depăşit-o pentru pentru prima dată pe cea a Bursei din Hong Kong, investitorii apreciind perspectivele de creştere şi reformele politice demarate de autorităţile de la New Delhi, în timp ce capitalul global iese din China, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Valoarea combinată a acţiunilor listate la Bursa din India a ajuns la finalul şedinţei de luni la 4.330 miliarde de dolari, faţă de 4.290 miliarde de dolari pentru Hong Kong, conform datelor analizate de Bloomberg, ceea ce face ca India să devină a patra mare piaţă de valori globală. Valoarea sa a depăşit pentru prima dată 4.000 miliarde de dolari în 5 decembrie.

Preţurile acţiunilor sunt în creştere în India, în urma avansului rapid al numărului micilor investitori şi a câştigurilor solide ale companiilor. Cea mai populată ţară din lume s-a poziţionat ca o alternativă la China, atrăgând noi surse de capital de la companii şi de la investitorii globali, datorită stabilităţii politice şi a ritmului rapid de creştere a economiei.

Raliul de la Bursa de Valori din India coincide cu un declin istoric în Hong Kong, unde sunt listate unele dintre cele mai influente şi inovative firme din China. Restricţiile severe din timpul pandemiei, reglementările dure privind companiile, criza din sectorul imobiliar şi tensiunile geopolitice cu Occidentul, toate combinate, au erodat poziţia Chinei de motor al creşterii economiei mondiale.

Preţurile acţiunilor la bursele din China şi Hong Kong au suferit scăderi semnificative, pierzând peste 6.000 miliarde de dolari din capitalizarea bursieră totală, comparativ cu nivelul de vârf din 2021. Nu se mai fac listări noi la Hong Kong, iar hubul financiar din Asia şi-a pierdut poziţia de centru important pentru Oferte Publice Iniţiale (IPO).

Străinii care până recent erau încântaţi de evoluţiile de pe piaţa chineză îşi redirecţionează acum fondurile către India. Directorii fondurilor suverane de investiţii şi ale fondurilor globale de pensii investesc de asemenea în India.

În 2023, peste 21 miliarde de dolari din fonduri externe au fost investite în acţiuni indiene, astfel încât indicele principal S&P BSE Sensex Index a înregistrat al optulea an de creştere consecutivă.

“Există un consens clar că India este cea mai bună oportunitate de investiţii pe termen lung”, susţin analiştii de la Goldman Sachs Group Inc.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

6 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

6 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

7 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

7 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More