International

Industria europeană a oţelului susţine că se confruntă cu o criză şi vrea măsuri suplimentare de protecţie

Mai mulţi directori ai unor companii siderurgice au cerut miercuri Comisiei Europene să întărească măsurile de protecţie pentru a proteja sectorul de importurile provocate de tarifele introduse de SUA, avertizând că industria europeană a oţelului este ameninţată, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Ca efect al tarifelor vamale impuse de SUA, oţelul este deviat spre Europa iar Uniunea Europeană trebuie să acţioneze pentru limitarea acestor importuri.

Directorii generali ai unor mari producători de oţel precum Outokumpu, Salzgitter şi ArcelorMittal susţin că măsurile de protecţie adoptate până acum de UE nu au fost eficiente şi o majorare a cotelor cu 5% începând cu 1 iulie va provoca şi mai multe probleme pentru industria siderurgică europeană.

Potrivit datelor Eurofer (Asociaţia Europeană a Oţelului), în anul 2018 industria siderurgică europeană s-a confruntat cu o creştere de 12% a importurilor de produse finite din oţel pe o piaţă care, pe ansamblu, a crescut doar cu 3,3%. Această creştere a importurilor a avut loc în pofida măsurilor de protecţie destinate să limiteze efectele deciziei Washingtonului de a introduce tarife vamale suplimentare de 25% pentru importurile de oţel, tarife care au închis efectiv piaţa SUA.

UE a introdus cote pentru importurile de oţel iar acestea pot fi crescute cu 5% începând cu 1 iulie.

Directorii companiilor siderurgice au cerut Comisiei, Executivului comunitar, să anuleze sau să amâne majorarea cu 5% a cotelor şi să introducă şi alte modificări, în special cu privire la modul în care sunt tratate ţările în curs de dezvoltare.

“Vreţi o Europă fără industrie siderurgică sau vreţi o Europă care este lider mondial în producţia de oţel modern? Va fi cu noi sau fără noi. Aceasta este miza”, a spus Geert van Poelvoorde, directorul general la ArcelorMittal Europe Flat.

În prezent, ţările în curs de dezvoltare sunt scutite de la măsurile de salvgardare impuse de Comisia Europeană, atâta timp cât importurile de anumite produse din aceste state nu depăşesc 3% din totalul importurilor.

Însă, directorul general de la Outokumpu, Roeland Baan, a subliniat că în decurs de un an Indonezia s-a transformat într-o “superputere a oţelului inoxidabil” şi a controlat o cotă de 28,5% din piaţa din UE.

Comisia Europeană ar urma să revizuiască această schemă, iar rezultatele sunt aşteptate în luna octombrie. “Cred că în octombrie, Comisia va ţine cont de punctele noastre de vedere iar acest lucru se va vedea în revizuirea măsurilor de salvgardare”, a spus Roeland Baan.

Potrivit unui document consultat de Reuters, începând din 2013, importurile de oţel în UE au fost mai mult decât duble, în timp ce cererea a crescut doar marginal şi ar urma să scadă. 

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

6 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

6 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

7 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

7 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More