Banci

ING Bank România a acordat finanțări de 10 milioane euro companiei 595° Solutions, subsidiara din Brașov a unui grup german, pentru creșterea producției pe piața din România

ING Bank România a acordat facilități de credit în valoare de 10 milioane de euro companiei 595° Solutions – subsidiara din Brașov a unui grup german care creează, de peste 70 de ani, produse din aluminiu și magneziu pentru sectorul auto, electromobilitate, tehnică medicală și aviație, potrivit unui comunicat.

Cu fondurile primite, compania vizează creșterea activității de producție pe piața din România. Noua fabrică din Brașov va avea o suprafață de 20.000 de metri pătrați și va beneficia de echipamente de ultimă generație.

Produsele dezvoltate de companie sunt distribuite în 30 de țări din Europa, America și Asia.

„Ne bucurăm să fim alături de compania 595° Solutions și să le sprijinim planurile de a-și extinde afacerile și de a moderniza fabrica din Brașov. Această decizie a grupului dovedește încrederea în România, iar întregul proiect va aduce valoare adăugată atât la nivel local, cât și național.

Compania se diferențiază prin numeroase inovații, precum realizarea de componente pentru îmbunătățirea autonomiei mașinilor electrice, de piese pentru aeronave, care trebuie să îndeplinească cerințe foarte ridicate, dar și produse precise pentru tehnologia medicală.

Parteneriatul cu 595° Solutions a început în anul 2023. Îi vom susține în continuare pentru a crește pe piața din România și pentru a valorifica noi oportunități de afaceri”, spune Codin Negovan, Head of Sales Network Business Banking, în cadrul ING Bank România.  

„Le mulțumim partenerilor de la ING Bank România pentru încrederea acordată companiei. Finanțarea este foarte importantă pentru că ne ajută să ne dezvoltăm afacerile în România, ceea ce reprezintă o direcție strategică pentru noi. Planurile noastre de viitor includ dublarea capacității de producție, precum și crearea de noi locuri de muncă, de la 250 la 550 de angajați la noua fabrică din Brașov”, a punctat Arne Amann, CEO al companei 595° Solutions.

Articole recente

Financial Intelligence organizează cea de-a VIII-a ediție a FORUMULUI PIEȚEI DE CAPITAL, cu tema ”30 DE ANI DE LA REDESCHIDEREA BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI”

Financial Intelligence organizează cea de-a VIII-a ediție a FORUMULUI PIEȚEI DE CAPITAL, cu tema ”30…

2 ore ago

ELECTROMAGNETICA S.A. – Licitație pentru vânzarea liniei de producție relee

ELECTROMAGNETICA S.A., cu sediul în Str. Calea Rahovei, nr. 266-268, București, sector  5, înregistrată la…

3 ore ago

Şeful ONU denunţă acţiunile ‘îngrozitoare’ din Gaza şi afirmă că războiul e intolerabil moral, politic şi juridic

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a afirmat marţi că ceea ce se întâmplă în…

5 ore ago

Ursula von der Leyen a discutat cu Trump noi măsuri pentru a creşte presiunea asupra Rusiei

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi că a discutat cu preşedintele…

5 ore ago

Bolojan: Luni voi fi la Bruxelles pentru clarificări cu comisarii europeni pe tema creditelor angajate şi a deficitului bugetar

Premierul Ilie Bolojan a declarat că săptămâna viitoare, luni, se va afla la Bruxelles pentru…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More