Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzInstanța a decis înregistrarea la Registrul Comerțului a deciziilor acționarilor SIF Oltenia din 9 mai, acțiune care fusese contestată de Voltinvest, reiese dintr-un raport transmis Bursei de Valori București. Decizia poate fi atacată cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Hotărârile AGEA SIF Oltenia (SIF5) din 9 mai se refera la modificarea actului constitutiv, astfel încât să fie înființat un Comitet investițional, dar și reducerea numărului administratorilor de la 7 la 5., si fusesera solicitate de SIF Banat Crisana si SIF Muntenia.
Raportul SIF5 de azi arată: “S.I.F. Oltenia S.A. informează investitorii că în dosarul nr. 3521/63/2019, aflat pe rolul Tribunalului Dolj, în contradictoriu cu SSIF Voltinvest S.A. în calitate de reclamantă și Oficiul Registrului Comerțului de pe lânga Tribunalul Dolj și S.I.F. Oltenia S.A. în calitate de pârâte, precum și S.I.F. Banat-Crișana S.A. și S.I.F. Muntenia S.A. în calitate de interveniente, având ca obiect cerere de intervenție în interes propriu în baza OUG nr. 116/2009, la cererea de mențiuni nr. 43889/17.05.2019 a S.I.F. Oltenia S.A. depusă la Oficiul Registrului Comerțului de pe lânga Tribunalul Dolj, ce vizează Hotărârile AGEA S.I.F. Oltenia S.A. din data de 09.05.2019, instanța respinge cererea de intervenție principală formulată de intervenienta SSIF Voltinvest S.A. Admite cererile de intervenție accesorie formulate de S.I.F. Banat-Crișana S.A. și S.I.F. Muntenia S.A. Totodată, instanța a admis cererea de depunere/menționare acte înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lânga Tribunalul Dolj sub nr. 43889/17.05.2019, formulată de S.I.F. Oltenia S.A.”
Chiar și în cazul înregistrării deciziilor, acestea nu vor produce efecte momentan, întrucât sunt suspendate, tot de instanță, într-un alt proces, până la judecarea pe fond a cererii de anulare a acestor decizii.
AGA din 9 mai a declanșat o dispută între conducerea SIF Oltenia, pe de o parte, și SIF Banat Crișana și SIF Muntenia, de cealaltă parte.
Recent, SIF Oltenia (SIF5) a convocat acționarii pe 18 noiembrie, pentru aprobarea derulării unui program de răscumpărare, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București. Convocarea a venit după cererea BUSINESS CAPITAL FOR ROMANIA – OPPORTUNITY FUND COOPERATIEF U.A. (fond controlat de Erste și Florin Pogonaru) și BROADHURST INVESTMENTS LIMITED care dețin împreună 5,58% din SIF Oltenia.
Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…
Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…
Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…
Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…
Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…
Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…
This website uses cookies.
Read More