International

Institute for Policy Studies: Averea cumulată a multimiliardarilor de pe Wall Street a crescut cu 40% în timpul pandemiei de coronavirus

Cei mai importanţi 12 multimiliardari de pe Wall Street, printre care fondatorii companiilor Amazon, Microsoft şi Facebook – Jeff Bezos, Bill Gates şi respectiv Mark Zuckerberg -, au atins pentru prima dată în istorie o avere însumată de 13 cifre, altfel spus peste o mie de miliarde de dolari, averile lor cumulate crescând de altfel cu circa 40% de la începerea pandemiei de coronavirus, informează miercuri EFE, potrivit Agerpres. 

Potrivit unei anchete realizate de Institute for Policy Studies (IPS), un think-tank progresist cu sediul la Washington, în data de 13 august, 12 cei mai bogaţi magnaţi de pe Wall Street au cumulat o avere totală de 1,01 bilioane de dolari.

”Este vorba pur şi simplu de prea multă putere economică şi politică în mâinile a 12 persoane şi reprezintă un record îngrijorător în istoria concentrării bogăţiei şi puterii în Statele Unite. Din punctul de vedere al unei societăţi democratice, reprezintă un grup de 12 oligarhi sau o duzină de despoţi”, a apreciat grupul de reflecţie, într-o notă care însoţea rezultatele anchetei.

Mai exact, Bezos se situează pe primul loc cu o avere de 189,4 miliarde de dolari, pe locul doi clasându-se Gates, cu 114 miliarde, pe trei este Zuckerberg, cu 95,5 miliarde de dolari. Clasamentul este completat de fondatorul Berkshire Hathaway, Warren Buffet, cu o avere de 80 de miliarde, fondatorul Tesla, Elon Musk, cu 73 miliarde, fostul director executiv al Microsoft, Steve Ballmer, cu 71 miliarde, fondatorul Oracle, Larry Ellison, cu 67,4 miliarde, şi de creatorii Google, Larry Page şi Sergey Brin, cu 67,4 miliarde şi respectiv 65,6 miliarde. La coada clasamentului se situează principalii acţionari ai Walmart, Alice, Jim şi Rob Walton, având fiecare o avere de puţin peste 62 de miliarde de dolari.

Din 18 martie, data aproximativă a începerii pandemiei de coronavirus în Statele Unite ale Americii, aceşti multimiliardari au văzut cum averea lor combinată a crescut cu peste 283 de miliarde de dolari.

Dintre cei 12, cel care şi-a sporit cel mai mult averea a fost Elon Musk, a cărui companie a avut o ascensiune fulminantă pe Wall Street în ultimul an, mai ales după prăbuşirea bursei în martie-aprilie. De la începutul anului şi până în prezent, Tesla şi-a sporit valoarea cu 351%. De atunci, potrivit calculelor IPS, averea lui Musk a crescut de la 24,6 miliarde de dolari, la 18 martie, la 73 miliarde de dolari la 13 august, ceea ce reprezintă o creştere de 197%. Musk este urmat de Bezos şi de Zuckerberg. Singurul dintre cei 12 aflaţi pe listă care nu a reuşit să-şi sporească averea este Warren Buffett, care are cu 2 miliarde de dolari mai puţin, comparativ cu luna martie a anului trecut.

În opinia IPS, filantropia pe care o practică mulţi dintre aceşti multimiliardari ”nu reprezintă un răspuns”, deoarece s-a transformat ”într-o altă extensie a puterii şi a intereselor private”. Institutul dă drept exemplu iniţiativa ‘Giving Pledge’, promovată de Buffet şi Gates şi care constă în a-şi dona jumătate din avere înainte de moarte. Totuşi, de la începerea iniţiativei, acum 10 ani, bogăţia combinată a participanţilor, printre care se numără şi Zuckerberg, Ellison şi Musk, s-a dublat.

Articole recente

Ştefan-Radu Oprea: Romaero a trecut pe profit operaţional

Romaero a înregistrat un profit de 2,5 milioane de lei, după ce a recuperat pierderi…

11 minute ago

Ministrul Energiei dezminte zvonurile potrivit cărora România ar da energie electrică la jumătate de preţ Republicii Moldova

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a dezminţit joi "fake news-urile" potrivit cărora România ar da gratis…

14 minute ago

Mii de oameni raportează probleme la Vodafone, Google și Youtube

Mii de oameni raportează probleme la Vodafone, Google și Youtube, potrivit Downdetector.ro. Cele mai semnalizate…

2 ore ago

Giganţii chinezi din e-commerce se grăbesc spre Europa după ce Trump a perturbat comerţul mondial

Unele dintre cele mai mari companii chineze din domeniile e-commerce şi logistică să grăbesc să…

2 ore ago

ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA CANDIDAȚILOR PENTRU TREI POSTURI DE MEMBRU ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE A SOCIETĂȚII PUBLIC TRANSPORT SERV SRL

Orașul Bumbești Jiu anunță selecția pentru ocuparea a trei posturi de membru în Consiliul de…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More