Afaceri

Întâlnire de lucru ASFOR România  – AFCB Bulgaria

Oficialii ASFOR s-au întâlnit astăzi cu reprezentanții Asociației Forestierilor din Bulgaria (AFCB). Delegația bulgară a fost condusă de președintele AFCB, domnul Teodor Penchev și de domnul ing. Rossen Novakov.

Principalul obiectiv al întâlnirii a fost crearea unui cadru activ de colaborare între cele două asociații și promovarea în comun a sectorului forestier, precum și a bunelor practici în exploatarea lemnului din România și Bulgaria.

Un punct important al întâlnirii a fost prezentarea documentului de viziune România Verde în 10 pași.

Oficialii ASFOR au declarat: “Ne-am bucurat să constatăm că documentul, asumat de ASFOR încă din anul 2020, a suscitat atenția colegilor noștri bulgari. Reprezentanții asociației bulgare și-au propus să își stabilească, într-o schemă similară cu a noastră, o serie de priorități privind dezvoltarea sustenabilă a sectorului de exploatare și prelucrare primară a lemnului.

Agenda întâlnirii a fost extrem de largă. Au fost discutate teme importante cum ar fi: formarea profesională, finanțarea sectorului de exploatare, dotarea cu utilaje a firmelor de exploatare, sisteme de evidență a utilajelor forestiere și a specialiștilor în exploatarea lemnului, sistemul de due-dilligence, mecanismele de educare și formare profesională continuă.

Chiar dacă în centrul atenției s-a aflat partea de exploatare a lemnului, a fost atinsă și problematica prelucrării primare a lemnului, integrarea celor două activități, de exploatare și prelucrare a lemnului, fiind specifică ambelor țări.

Ne-am propus să continuăm și să extindem dialogul dintre noi, atât partea bulgară cât și ASFOR arătându-și disponibilitatea pentru a organiza conferințe, evenimente și demonstrații comune.

Le mulțumim colegilor bulgari, vizita reprezentanților AFCB subliniind încă o dată faptul că forestierii sunt uniți, indiferent de granițe, și că munca lor asigură echilibrul între pădure și nevoile omului”.

 

Articole recente

Acționarii Hidroelectrica au aprobat prelungirea cu două luni a duratei mandatelor pentru doi membri provizorii din cadrul Consiliului de Supraveghere

Acționarii Hidroelectrica au aprobat prelungirea cu două luni a duratei mandatelor pentru doi membri provizorii…

20 de minute ago

Grupul rus Rosatom se pregăteşte să emită obligaţiuni denominate în yuani în China

Rosatom se pregăteşte să emită obligaţiuni denominate în yuani pe piaţa din China, a declarat…

51 de minute ago

CONAF/ASTRA solicită transparență, predictibilitate și prețuri competitive pe piața de asigurări RCA

Vineri, 5 septembrie, o delegație a ASTRA, Asociația pentru Sustenabilitate Transportatorilor Rutieri Autorizați, membră CONAF,…

2 ore ago

Câteva mii de cadre didactice protestează în Piața Victoriei împotriva modificărilor aduse sistemului de Educație

Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…

3 ore ago

Ziua Z pentru finanțele publice din Franța, a doua economie a Uniunii Europene (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…

3 ore ago

Gazprom a primit un rating “AAA” din partea unei agenţii chineze de evaluare

Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More