Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuz
InteRo Property Development, companie deținută de familia de investitori canadieni Topolinski, are planuri de dezvoltare cu o valoare combinată de 54 milioane de euro în primul proiect rezidențial premium și, respectiv, un complex de vile, lucrările de construcție urmând să fie lansate în a doua jumătate a acestui an.
Primul proiect premium al dezvoltatorului, cu 200 de apartamente, va fi amplasat într-o zonă exclusivistă din Pajura, în nordul Bucureștiului. InteRo a finalizat recent achiziția integrală a unui teren care, împreună cu un teren adiacent pe care îl deținea deja, însumează o suprafață de 8.000 mp. Proiectul deține Planul Urbanistic Zonal (PUZ) și Certificatul de Urbanism (CU) necesare emiterii Autorizației de Construcție. Lucrările de construcție sunt planificate să înceapă la sfârșitul acestui an, în trimestrul IV.
„Acest proiect va prezenta elemente avansate de design, care nu se regăsesc în acest moment pe piața din România”, subliniază Michael Topolinski, fondatorul InteRo. „Credem că România este pregătită pentru un plus de inovație, în pofida provocărilor actuale care ridică semne de întrebare cu privire la piața construcțiilor pe termen mediu. Familia noastră își menține angajamentul și planurile importante de investiții în România, pe care noi o considerăm a fi o piață solidă în următorii ani. În plus, pe măsură ce creștem portofoliul, ne propunem să aplicăm în mod consecvent inovația tehnologică pentru a ne îmbunătăți proiectele”.
Un proiect rezidențial separat planificat de InteRo va cuprinde 28 de vile exclusiviste pe terenul său de 17.100 mp din Tunari, la nord de București. Lucrările de construcție sunt programate să demareze în luna iunie.
Ambele dezvoltări vor fi incluse în InteRoVerse, platforma tuturor proprietăților imobiliare InteRo care folosește soluția digitală Bright Spaces. Luna trecută, compania a anunțat un parteneriat pe 5 ani cu start-up-ul românesc prop-tech, ca prim pas într-o strategie mai amplă, pe termen lung, prin care familia Topolinski vizează utilizarea tehnologiei ca element de diferențiere într-o piață dinamică și competitivă.
Înființat de familia de investitori Topolinski (tatăl Michael și cei trei copii ai săi – Michael, Tyler și Ashton), InteRo Property Development este prezent în România de peste 15 ani și susține evoluția pieței imobiliare per ansamblu în ceea ce privește standardele și mentalitatea.
Lista exclusivă de parteneri cu care lucrează InteRo Group include startup-ul românesc proptech Bright Spaces, compania internațională de administrare imobiliară LGM Group, brandurile premium Skanska, Lidl, Kaufland, Libra Bank, precum și investitori privați și fonduri globale de investiții din America de Nord, Asia și țările din regiune.
Tranzacțiile de referință includ achiziția de 21 de milioane de euro din 2012, care a vizat un teren de 78.000 mp în zona Progresului, unde se află astăzi Vulcan Value Center, precum și cea mai mare tranzacție din 2019, când au vândut jumătate din fosta platformă Dacia Textile către Skanska Property România pentru 23 de milioane de euro, pentru dezvoltarea unui proiect de birouri.
Recent, InteRo Property Development a devenit primul dezvoltator imobiliar din România care a implementat soluția digitală Bright Spaces pentru întregul său portofoliu rezidențial, care include în prezent o suprafață totală construită de aproape 480.000 mp (inclusiv 204.000 mp de spații de birouri și 3.080 de apartamente). Pe măsură ce portofoliul InteRo crește, InteRoVerse își va integra toate proiectele în lumea rezidențială virtuală.
Portofoliul InteRo Property Development include proiectele .
Politologul german Carlo Masala a avertizat duminică asupra unor consecinţe devastatoare pentru Ucraina dacă Rusia…
Israelul desfăşoară o "campanie deliberată de înfometare" în Fâşia Gaza, a declarat Amnesty International într-un…
Corecţiile care vor fi aduse prin al doilea pachet de măsuri sunt necesare pentru a…
Ministerul Energiei publică o formă revizuită a proiectului de Ordonanță de urgență a Guvernului privind…
* Potrivit agenţiei ruse TASS, serviciile speciale ucrainene au încercat să folosească mașini încărcate cu…
Resursele globale de petrol recuperabile au înregistrat o creștere netă în ciuda producției, impulsionate de…
This website uses cookies.
Read More