Update articol:

Întrevederea premierului Viorica Dăncilă cu ministrul afacerilor externe și cooperării internaționale din Emiratele Arabe Unite

Prim-ministrul Viorica Dăncilă l-a primit astăzi, 13 iunie 2019, pe ministrul afacerilor externe și cooperării internaționale din Emiratele Arabe Unite, Șeicul Abdullah Bin Zayed Al Nahyan.

În cadrul convorbirilor, cei doi oficiali au realizat o trecere în revistă a stadiului și perspectivelor relațiilor economice și comerciale bilaterale. Astfel, discuțiile au reliefat interesul comun pentru dezvoltarea și consolidarea cooperării bilaterale în ansamblul acesteia, în cadrul oferit de “Declaraţia comună privind stabilirea unui parteneriat economic strategic între Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite”.

Premierul Viorica Dăncilă și-a exprimat satisfacția față de parcursul ascendent al relației bilaterale, context în care a evidențiat necesitatea menținerii, pe mai departe, a ritmului contactelor politico-diplomatice la nivel înalt. De asemenea, a subliniat importanța continuării demersurilor pentru identificarea de noi oportunități concrete de amplificare a raporturilor de cooperare în domenii de interes comun, cu accent pe cel al investițiilor.

Dialogul a prilejuit și un schimb de opinii asupra evoluțiilor regionale și internaționale recente, cu accent pe situația politică și de securitate din Orientul Mijlociu.

 

BVB | Știri BVB

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - Sem I 2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (31/07/2025)

Notificare prag detineri/vot >5%

SIMTEL TEAM (SMTL) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

SOCEP S.A. (SOCP) (31/07/2025)

Hotarari AGA O 31.07.2025

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)