Burse/Investitii

Invest Club lansează CONCURS-ul de tranzacționare “Investește virtual, câștigă real”

Invest Club lansează concursul investițional “Investește virtual, câștigă real”. Concursul “Investește virtual, câștigă real, aduce în prim plan aproape 400 de instrumente financiare din cadrul Bursei de Valori București cât și peste 200 de fondurile de investiții românești și străine, al căror administratori sunt membri în cadrul Asociației Administratorilor de Fonduri din România.

Investește virtual, câștigă real” este un concurs educațional complex dezvoltat de Invest Club, în parteneriat cu Bursa de Valori București și Asociația Administratorilor de Fonduri din România, în cadrul Portalului Investitorilor din România – www.investclub.ro.

“Concursul investițional “Investește virtual câștigă real” este creat pentru cei la început de drum sau investitorii experimentați care doresc să învețe și să îți valideze strategiile investiționale astfel încât să câștige atât experiență necesară pentru a-și administra eficient banii cât și posibilitatea de a câștigă unul dintre premiile puse la bătaie.

Înscrierile în concurs se realizează în perioada 9-20 noiembrie, accesând acest link, iar concursul de închide pe 20 decembrie. Premiile primei ediții, ce constau în abonamente premium în cadrul Portalului, vor fi acordate după 20 decembrie, dată de încheiere al primei ediții din cadrul concursului”, a declarat Paul Maior, președintele Invest Club.

Complexitatea concursul investițional este dat de cele aproape 700 de instrumente financiare prin care participanții realizează investiții virtuale dar și de instrumentele educaționale conexe, prezente în cadrul Portalului Investitorilor din România, precum comunitatea Invest Club, prezența prin forum, articole, evenimente online cât și partea pasivă din platforma, și anume: testele de cultură investițională, finpedia – cel mai mare dicționar investițional din România, modele de portofolii, video-uri educaționale și dashboard-urile investiționale.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

11 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

11 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

11 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

11 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

16 ore ago

This website uses cookies.

Read More