Fără categorie

Investitorii Volkswagen aprobă înţelegerea de 288 milioane de euro cu foştii directori

Acţionarii Volkswagen au aprobat joi un acord prin care firma va primi 288 milioane de euro sub formă de despăgubiri pentru pagubele suferite în scandalul emisiilor – Dieselgate – de la un grup de patru foşti directori, printre care şi fostul director general Martin Winterkorn, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În luna septembrie 2015, Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a provocat un şoc după ce a recunoscut că a utilizat un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. La o săptămână după declanşarea acestui scandal, Martin Winterkorn, care la acea dată era director general la Volkswagen, şi-a dat demisia.

Înţelegerea cu foştii directori este un element important în cadrul eforturilor grupului german de a depăşi scandalul emisiilor. Până acum, Dieselgate a costat grupul german peste 32 miliarde de euro, sub formă de rechemări la service, amenzi şi cheltuieli juridice.

Volkswagen a decis că Martin Winterkorn nu şi-a îndeplinit responsabilităţile pentru că nu a clarificat rapid şi pe deplin circumstanţele care au stat în spatele deciziei de a utiliza un software ilegal la numite modele echipate cu motoare diesel şi în consecinţă a demarat o acţiune în justiţie împotriva fostului său CEO.

În conformitate cu înţelegerea anunţată, Martin Winterkorn şi fostul CEO de la divizia Audi Rupert Stadler vor plăti despăgubiri în valoare de 11,2 milioane euro, respectiv 4,1 milioane de euro. De asemenea, un fost membru în Consiliul de Administraţie de la Audi, Stefan Knirsch, a acceptat să plătească despăgubiri în valoare de un milion de euro, iar fostul membru în boardul Porsche AG Wolfgang Hatz va achita suma de 1,5 milioane de euro.

La aceste sume se adaugă plăţi pentru asigurările încheiate de Volkswagen drept acoperire pentru responsabilitatea foştilor săi manager, care se ridică la un total de 270 milioane de euro.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

2 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

2 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

2 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More