Politica

Ioan Mircea Paşcu: PSD a ajuns în situaţia de a-şi propune, ca nivel maxim de ambiţie, intrarea în turul 2 al prezidenţialelor

PSD a ajuns în situaţia de a-şi propune, ca nivel maxim de ambiţie, intrarea în turul 2 al prezidenţialelor, spune fostul europarlamentar Ioan Mircea Paşcu, precizând că,  după alegeri, partidul trebuie să scape de toţi cei care l-au adus în situaţia actuală.

”Un partid ca al nostru, care, fie a câştigat, fie a pierdut la mare luptă alegerile prezidenţiale în ultimii 30 de ani, ajunge în situaţia de a-şi propune, că nivel maxim de ambiţie, … intrarea în turul 2 !? De ce nu câştigarea alegerilor?  Sigur, pentru unii, calificarea în turul 2 o fi vreo “performanta”, în condiţiile în care liberalii încep să-şi propună deschis câştigarea alegerilor prezidenţiale incă din … primul tur!”, scrie Paşcu, menţionând: “E clar ca, imediat după aceste alegeri, pe care, iată, nici măcar candidatul nostru nu îndrăzneşte să le vadă câștigate, partidul trebuie sa intre intr-un proces profund de analiza și refacere, scăpând de toți cei care l-au adus in situația actuală!”

Ioan Mircea Paşcu a fost europarlamentar PSD din 2007 și la alegerile europarlamentare el a fost scos de Liviu Dragnea de pe listele social-democraţilor.

La vremea respectivă i-a transmis un mesaj dur șefului PSD, cel care a avut ultimul cuvânt în stabilirea candidaților pentru Bruxelles.

„​Trebuie fie să ai un simț de conservare atrofiat, fie tendințe sinucigașe, dacă atunci când și așa ai puțini oameni apropiați, să faci tot posibilul să ți-i îndepărtezi și pe aceștia! Dar, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, chiar dacă e tot atât de adevărat ca fiecare pasăre pe limba ei piere!?”, a scris Pașcu pe Facebook.

În vară, premierul Viorica Dăncilă a anunțat că îl propune pe  Ioan Mircea Pașcu să ocupe interimar locul de comisar european la Dezvoltare Regională, lăsat vacant de Corina Crețu.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

42 de minute ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

2 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

2 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More