Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat vineri că Executivul a adoptat actul normativ privind reducerea temporară a nivelului accizei pentru motorină şi instituirea contribuţiei de solidaritate asupra veniturilor din comercializarea ţiţeiului şi a produselor energetice obţinute din prelucrarea ţiţeiului extras de pe teritoriul României.
“Primul punct – ordonanţa de urgenţă privind reducerea temporară a nivelului accizei aplicabil motorinei standard şi instituirea contribuţiei de solidaritate asupra veniturilor din comercializarea ţiţeiului şi a produselor energetice obţinute din prelucrarea ţiţeiului extras de pe teritoriul României. Ce stabileşte această ordonanţă de urgenţă: acciza la motorina standard comercializată pe piaţa internă va fi redusă temporar, pe perioada declarată a crizei pe piaţa petrolului şi a carburanţilor, cu 30 de bani pe litru, 36 de bani în total, cu tot cu TVA, respectiv de la 2.804,29 de lei la 1.000 de litri, la 2.504,29 lei pe 1.000 litri şi de la 3.318,74 de lei tona la 2.963,7 lei tona. Această reducere se aplică începând cu intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă pe perioada declarată de criză pe piaţa petrolului şi carburanţilor”, a spus Dogioiu la Palatul Victoria.
Ea a adăugat că ordonanţa instituie şi contribuţia de solidaritate pentru operatorii economici care fie doar extrag, fie extrag şi comercializează petrol de pe teritoriul României.
“Contribuţia de solidaritate se aplică în nişte praguri prin raportare la preţul petrolului Brent, dar ca efect reprezintă 60% din profitul excepţional obţinut în această perioadă din exploatarea sau exploatarea şi comercializarea petrolului românesc. Acele praguri pe care le vedeţi în ordonanţă raportate la preţul petrolului Brent au ca scop, tocmai, ca nu cumva această impozitare excepţională să afecteze, de exemplu, nivelul de investiţii. Deci, acest lucru nu va fi afectat, vor fi vizate numai profiturile excepţionale din această perioadă”, a afirmat aceasta.
Ioana Dogioiu a precizat că reducerea accizei la motorină va avea un impact bugetar estimat la 0,61 de miliarde de lei.
- Ioana Dogioiu: În acest moment nu este în lucru nicio altă măsură privind preţurile la carburanţi
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat vineri că în acest moment nu este în lucru nicio altă măsură pentru reducerea impactului la creşterea preţurilor carburanţilor şi nu se ia în calcul reducerea accizei şi pentru benzină.
Ioana Dogioiu a fost întrebată dacă, în perioada următoare, Guvernul intenţionează să vină cu alte măsuri pentru reducerea impactului creşterii preţurilor pe piaţa carburanţilor şi dacă este posibil să se reducă acciza şi pentru benzină.
“Piaţa este fluidă, e foarte greu de spus ce se va întâmpla în perioada următoare, pentru că am văzut că este impredictibilă. În acest moment nu e în lucru nicio altă măsură, dar sigur că efectul măsurilor deja luate sunt într-o permanentă evaluare. (…) Toate măsurile luate până acum – şi cea de astăzi, şi cele din ordonanţa de săptămâna trecută – sigur că sunt în permanenţă evaluate. A fost stabilită o reducere de acciză pentru motorina Standard pentru că, pe de-o parte, acolo a fost creşterea cea mai mare de preţ, fără îndoială, 75% din consumul de pe piaţa românească este consum de motorină şi trebuie să ne gândim la faptul că motorina este cea care, de fapt, se duce cel mai puternic în inflaţie la o adică. Intervenind asupra motorinei, practic creezi şi un efect anti-inflaţionist”, a spus aceasta la Palatul Victoria.
Dogioiu a fost întrebată, de asemenea, de ce Guvernul nu a luat în calcul şi varianta compensării voluntare despre care s-a vorbit şi care ar fi adus o reducere cu 50 de bani pe litru la motorină.
“În momentul în care iei o asemenea decizie, trebuie să te asiguri că perturbaţiile pe care le provoci în piaţă sunt minime. De aceea a fost necesară o consultare cu operatorii din domeniu. Dintre toţi operatorii din domeniu, unul singur a spus că ar accepta conformarea voluntară. În momentul în care se produce o asemenea discrepanţă, doar unul vrea, ceilalţi anunţă clar că nu o vor face, destabilizezi piaţa. Orice destabilizare de piaţă poate să aibă după aceea efecte în lanţ, care se ducă până la mari probleme de aprovizionare”, a explicat ea.