Politica

Iohannis: PSD se luptă să dea Ardealul ungurilor – VIDEO

  • Senat – Comisia de administraţie: Raport negativ pentru proiectul privind autonomia Ţinutului Secuiesc

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, miercuri, proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, susţinând că PSD a ajutat UDMR să treacă acest act normativ în Camera Deputaţilor.

“Jo napot kivanok, PSD. Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD. Este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României. În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorităţi ne luptăm pentru vieţile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, marele PSD se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor. Jo napot, Ciolacu. Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri?”, a spus şeful statului într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

 

Imagine: Administrația Prezidențială


El a atras atenţia românilor că aceasta înseamnă o “majoritate toxică pesedistă”.

“De aceea, dragii mei, se înţelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale naţiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României şi împotriva românilor. Este inadmisibil aşa ceva şi până când sunt eu preşedintele României o astfel de lege nu va exista”, a conchis Iohannis.

Camera Deputaţilor a adoptat tacit proiectul privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, acesta urmând să intre în dezbaterea Senatului, care este for decizional.

Ca urmare a faptului că termenul de dezbatere şi vot a fost depăşit în Camera Deputaţilor, iar acest for a constatat adoptarea tacită a proiectului în şedinţa din 23 aprilie, propunerea legislativă a trecut în forma depusă de iniţiatori – deputaţii UDMR Kulcsar-Terza Jozsef-Gyorgy şi Biro Zsolt-Istvan. Raportul Comisiei pentru administraţie a fost de respingere.

Proiectul prevede ca “Ţinutul Secuiesc” să devină regiune autonomă cu personalitate juridică.

Comisia pentru administraţie a Camerei Deputaţilor a întocmit un raport de respingere a propunerii legislative pe motiv că aceasta “contravine, în ansamblul său, normelor şi principiilor constituţionale, ordinii juridice interne, legislaţiei Uniunii Europene şi dreptului internaţional”. De asemenea, Guvernul a trimis un punct de vedere că nu susţine adoptarea propunerii legislative, iar Consiliul Economic şi Social (CES) şi Consiliul Legislativ au dat avize negative.

Proiectul va fi trimis la Senat, care este for decizional. 

Comisia de administraţie a Senatului a acordat, miercuri, raport negativ proiectului privind autonomia Ţinutului Secuiesc, acesta urmând să fie discutat de plen, la ora 14,00.

Potrivit senatorului USR Florina Presadă, la şedinţa comisiei, desfăşurată online, au participat nouă membri, iar votul a fost majoritar împotriva proiectului şi pentru raportul de respingere.

În favoarea raportului de respingere au votat 8 senatori, singurul vot împotrivă a fost cel acordat de senatorul UDMR Cseke Attila, a precizat Presadă.

 

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

6 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

6 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

7 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

8 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

8 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More