Update articol:

Iohannis: Ratele la bănci pot fi amânate până la 9 luni (VIDEO)

Iohannis: Ratele la bănci pot fi amânate până la 9 luni (VIDEO)
 - poza 1

Guvernul va da joi OUG pentru amânarea plății ratelor la bănci până la 9 luni, a spus, astăzi, președintele Klaus Iohannis.

Criza se va termina și vrem să pornim economia, a mai spus președintele, estimând că, până la finalul anului, vom intra în normal.

Despre OUG a vorbit anterior și Ministrul Finantelor Florin Cîțu.

Discursul președintelui:

Am avut astăzi, împreună cu premierul Ludovic Orban și cu mai mulți miniștri din Guvernul României, o întâlnire foarte importantă.

Am discutat despre starea economiei românești în această perioadă de criză, am discutat despre protecția socială a românilor în această perioadă de criză și am discutat despre finanțele publice ale României în această perioadă de criză.

Am putut să constat că la nivelul Guvernului există multe proiecte foarte bune. Există foarte multă implicare și dorință de a rezolva problemele în așa fel încât și românii, și firmele românești să treacă cât se poate de bine prin această criză.

Este nevoie de măsuri speciale în vremuri speciale. Noi am înțeles că și românii au probleme imense, fiecare în felul lui, am înțeles că și firmele au probleme foarte mari.

Dorim să venim cu măsuri de sprijin, și pentru oamenii simpli, și pentru economia românească, pentru firmele românești, pentru a nu sacrifica mai mult decât este absolut necesar pentru a trece prin această criză.

Fiindcă, dragii mei, criza se va termina la un moment dat și noi ne dorim cu toții ca, atunci când criza sanitară se termină, România să fie în stare, să fie în situația să repornim imediat economia și să revenim la o viață normală, care va veni, pe care ne-o dorim cu toții.

Două chestiuni aș vrea să spun în acest context, două măsuri pe care le-am convenit împreună cu premierul și cu miniștrii care au participat la această întâlnire.

Prima – și cred că este foarte importantă – se conturează o rectificare bugetară, o rectificare bugetară extraordinară, care se face în această stare de urgență pe două paliere. Este nevoie de rectificare bugetară pentru a aloca mai mulți bani pentru sănătate. Sănătatea oamenilor este prima prioritate și pentru a rezolva problemele este nevoie, evident, și de oameni, dar și de bani.

A doua chestiune se referă la oamenii, la românii care, din varii motive, nu mai pot merge la serviciu, că se închide firma sau intră în șomaj tehnic. Și atunci este nevoie de bani pentru a veni în sprijinul oamenilor, pentru a suplini banii care se alocă pentru șomaj tehnic.

Deci, pe de-o parte, este nevoie de rectificare bugetară pentru a avea grijă de sănătate, de domeniul sănătății. Pe de cealaltă parte, de domeniul șomajului tehnic, deci de protecție socială.

A doua chestiune, care cu siguranță îi va bucura pe foarte mulți – Guvernul este pregătit ca mâine să dea Ordonanță de urgență care permite amânarea plății ratelor la bancă, pe de-o parte, pentru persoane fizice, adică pentru oamenii care au rate la bancă, dar și pentru firmele din România.

La cererea celor care au datorii la bănci, plata ratelor se poate amâna cu până la nouă luni, deci, practic, ratele pot fi amânate până la sfârșitul acestui an.

Suntem convinși că până atunci economia își va reveni, oamenii își vor reveni și atunci lucrurile vor intra mult mai ușor într-o normalitate.

Iată deja o serie de măsuri foarte concrete, care se vor constitui în facilități reale atât pentru oamenii simpli, cât și pentru firmele din economia românească.

Vă mulțumesc!”

Stare de urgență. Șeful statului anunță noi decizii[presidency.ro]

Publicată de Epoch Times Romania pe Miercuri, 25 martie 2020

Florin Cîţu: “Cei care doresc să aibă ratele amânate pot să o facă până la nouă luni de zile; vom vedea dacă va fi propunerea finală” (video)

 

BVB | Știri BVB
Electro-Alfa International S.A. (EAI) (12/02/2026)

Notificare Swiss Capital - rezultate oferta publica primara initiala de vanzare actiuni Electro-Alfa International SA

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (12/02/2026)

VAN la data de 31 ianuarie 2026

Prezentare generală a confidențialității
Financial Intelligence

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Necessary

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Cookie-uri Masurare si analiza

Aceste fișiere ne permit să contorizăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanța website-ului nostru. Acestea ne ajută să cunoaștem cele mai populare sau mai puțin populare pagini și să vedem cum se deplasează vizitatorii în cadrul website-ului. Dacă nu permiteți plasarea/accesarea acestor fișiere, nu vom ști când ați vizitat website-ul nostru și nu vom putea să-i monitorizăm performanța.

Marketing

Cookie-uri de marketing / publicitate - Folosite pentru reclame personalizate și măsurarea conversiilor (ex. Google Ads).