Afaceri

Ionuţ Negoiţă, dispus să cedeze 51% din acţiunile la FC Dinamo pentru un leu

Acţionarul clubului de fotbal FC Dinamo Bucureşti, Ionuţ Negoiţă, afirmă, într-o scrisoare deschisă, că este dispus să cedeze 51% din acţiuni pentru suma simbolică de un leu.

Negoiţă va face acest demers în condiţiile în care cel care vrea clubul va vărsa în conturile grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare suma de 500.000 de euro, necesară pentru acoperirea tuturor datoriilor scadente la zi.

Ionuţ Negoiţă precizează că atunci când a preluat clubul, în anul 2013, cu trei săptămâni înainte de licenţiere, a plătit cinci milioane de euro pentru acţiuni şi încă trei milioane de euro pentru a achita datoriile urgente ce trebuiau plătite pentru obţinerea licenţei şi pentru a evita retrogradarea echipei în liga a patra.

Negoiţă aminteşte că a negociat în mai multe rânduri preluarea clubului, dar nu a reuşit niciodată să ajungă la un acord cu oameni potenţi financiar şi doreşte să renunţe.

”Acum a venit momentul în care eu nu mai pot duce ştafeta mai departe. Momentul în care trebuie să predau această responsabilitate altuia sau altor dinamovişti. Să facă ei lucrurile mai bine sau să ţină acest club în viaţă în continuare. Hotărârea mea de a ceda clubul Dinamo nu este nouă. Am anunţat public de mai bine de doi ani această intenţie. În această perioadă, atât reacţia fanilor, cât şi toate evenimentele petrecute nu au făcut decât să-mi întărească încă o dată convingerea că acesta este pasul corect, pentru Dinamo, pentru mine, pentru întreaga suflare dinamovistă. Am negociat în aceşti ultimi ani cu indieni, arabi, chinezi, greci, români, ş.a.m.d. Tuturor le-am pus la dispoziţie, cu bună credinţă, toate documentele şi le am arătat toată deschiderea, în speranţa că, poate, unul dintre aceşti oameni potenţi financiar va veni alături de Dinamo şi va asigura un buget suficient pentru a duce acest club în elită. Din nefericire, cei serioşi dintre ei au fost speriaţi de situaţia stadionului şi de toate problemele legate de modernizarea lui”, afirmă Negoiţă în documentul citat de Agerpres.

Ionuţ Negoiţă precizează că Dinamo are datorii de 1,8 milioane de euro, dar patrimonul clubului este de 3,5 milioane de euro, iar lotul valorează 15 milioane de euro.

”Fiind vorba de o societate de interes public, spun răspicat: datoriile lui Dinamo sunt de 1,8 milioane de euro, nu toate scadente. Prin comparaţie cu ele, patrimoniul clubului, în afara lotului de jucători, valorează 3,5 milioane de euro (baza Săftica, parcul auto, obiecte de inventar, etc). În plus, valoarea lotului de jucători este estimată, conform Transfermarkt, la suma de 15.000.000 euro. Această situaţie, de fapt, poate fi lămurită în orice moment cu documente contabile, oficiale, pentru a nu mai lăsa loc de interpretări naive sau rău intenţionate. În aceste condiţii, este momentul ca altcineva să preia ştafeta şi să ducă acest club mai departe. Eu până astăzi mi-am făcut datoria de dinamovist cât am putut eu de bine. De astăzi, Ionuţ Negoiţă nu mai există la Dinamo”, a subliniat acţionarul.

Ionuţ Negoiţă este sigur că se va găsi cineva care să preia clubul, nominalizând dinamovişti ”cunoscători ai fotbalului, precum Mircea Rednic, Mircea Lucescu, Ion Ţiriac”.

Articole recente

Vladimir Ciorbă, cercetat în dosarul Nordis alături de Laura Vicol şi alte persoane, scapă din nou de controlul judiciar şi poate părăsi România

Omul de afaceri Vladimir Ciorbă, cercetat în dosarul Nordis, alături de Laura Vicol şi alte…

47 de minute ago

Fondurile de pensii au cumpărat 40% din emisiunea de obligațiuni în lei a Primăriei București din aprilie (desprepensiiprivate.ro)

Fondurile de pensii au cumpărat 40% din emisiunea de obligațiuni în lei a Primăriei București,…

51 de minute ago

Reţele Electrice România lansează o licitaţie de până la 465 milioane lei pentru lucrări în reţelele de distribuţie

Reţele Electrice România a lansat pe platforma electronică de achiziţii publice SEAP o licitaţie publică…

o oră ago

Victor Stănilă, avocat: Provocările de guvernanță corporativă vor modela viitorul BVB

Anul 2025 marchează 30 de ani de la redeschiderea Bursei de Valori București (BVB). Instituția Bursei…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More