International

Iran: Ministerul de Externe l-a convocat pe ambasadorul chinez în legătură cu o declaraţie privind insulele disputate cu EAU

Ministerul de Externe iranian l-a convocat pe ambasadorul chinez la Teheran pentru a protesta faţă de o declaraţie comună a Chinei şi Emiratelor Arabe Unite cu privire la trei insule din Golf revendicate şi de EAU, a relatat duminică presa de stat iraniană, potrivit Reuters, precizează Agerpres.

Insulele – Abu Musa, Marele Tunb şi Micul Tunb – sunt revendicate atât de EAU, cât şi de Iran, în componenţa căruia se află din 1971, cu puţin înainte ca cele şapte emirate din Golf să îşi obţină independenţa de Marea Britanie şi să formeze Emiratele Arabe Unite, stat aliat acum cu Washingtonul.

”Obiecţia Iranului la sprijinul chinez faţă de pretenţiile lipsite de fundament dintr-un comunicat comun EAU-China a fost notificată ambasadorului chinez la Teheran”, a informat presa de stat.

China a fost unul dintre cei mai mari parteneri comerciali ai Iranului în ultimul deceniu.

”Ministerul de Externe al Iranului subliniază că cele trei insule sunt parte eternă a pământului ţării şi ne aşteptăm de la China să îşi repare poziţia faţă de acest subiect”, a adăugat presa de la Teheran.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

51 de minute ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

o oră ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

o oră ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

2 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More