International

Iranul anunţă că este pregătit să facă schimb de deţinuţi cu SUA

Iranul este pregătit pentru un schimb de deţinuţi cu Statele Unite, a anunţat miercuri Nasser Kanaani, purtător de cuvânt al diplomaţiei iraniene, care i-a cerut preşedintelui american Joe Biden să ”acţioneze în loc să joace teatru”, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

”Suntem gata să facem schimb de deţinuţi cu Washingtonul. Statele Unite trebuie să pună în libertate, necondiţionat, cetăţenii iranieni întemniţaţi”, a declarat Kanaani, citat de agenţia de presă semioficială Fars.

Secretarul de stat american Antony Blinken a scris marţi, pe Twitter, că iraniano-americanul Siamak Namazi a petrecut 2.500 de zile ”în detenţie în mod eronat” în Iran şi că SUA sunt decise să asigure libertatea tuturor cetăţenilor americani deţinuţi în Iran.

În vara anului trecut, Iranul a anunţat că poartă negocieri cu privire la un schimb de deţinuţi cu Statele Unite, care să garanteze eliberarea iranienilor încarceraţi în închisori din SUA şi din alte ţări din cauza încălcării sancţiunilor americane.

Republica Islamică, care ţine în detenţie câţiva iraniano-americani, a fost acuzată de militanţi pentru drepturile omului că arestează persoane cu dublă cetăţenie pentru a încerca să obţină concesii din partea altor state.

Teheranul respinge însă aceste acuzaţii.

În mai 2021, SUA au dezminţit o ştire a televiziunii de stat iraniene conform căreia cele două ţări ar fi ajuns la un acord privind schimbul de deţinuţi în schimbul deblocării a 7 miliarde de dolari din fonduri petroliere îngheţate în alte state în baza sancţiunilor impuse de Washington.

Articole recente

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

o oră ago

Marius-Gabriel Lazurcă – rechemat din calitatea de ambasador al României în Statele Unite Mexicane

Marius-Gabriel Lazurcă a fost rechemat din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în…

o oră ago

Grupul EVERGENT Investments anunță active record de 3,72 miliarde de lei, la 30 iunie 2025

Grupul EVERGENT Investments, un jucător important în sectorul financiar, a înregistrat un record de 3,72…

2 ore ago

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență

GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de…

2 ore ago

Raport CA si Situatii Financiare Consolidate la 30 iunie 2025 EVERGENT Investments

Disponibilitatea Raportului Consiliului de administrație și a Situațiilor financiare consolidate interimare simplificate la 30 iunie…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More