Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a descris joi drept ‘importante’ pagubele cauzate instalațiilor nucleare ale țării sale de războiul de 12 zile cu Israelul, precizând că Teheranul a început să evalueze impactul conflictului, notează AFP, potrivit Agerpres.
În timp ce Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a solicitat acces la siturile iraniene pentru a efectua propria evaluare a pagubelor, Araghchi a indicat că guvernul său este angajat prin adoptarea unei legi care suspendă cooperarea cu agenția ONU.
‘Nu există nicio îndoială cu privire la aplicarea acestei legi’ și, ‘de acum înainte, relația și cooperarea noastră cu Agenția vor lua o formă diferită’, a declarat el la televiziunea de stat.
‘Experții Organizației (iraniene) pentru Energie Atomică efectuează în prezent o evaluare detaliată a pagubelor’, a spus el.
‘Aceste pagube sunt importante’ și dau naștere simultan la ‘studii ale experților și decizii politice’, a adăugat ministrul.
El a afirmat că ‘discuția pentru a solicita daune’ este acum o prioritate pe agenda guvernului.
Președintele Donald Trump a declarat în repetate rânduri că atacurile aeriene americane lansate duminică au distrus complet principalele instalații nucleare ale Iranului.
De asemenea, el a anunțat reluarea discuțiilor nucleare cu Iranul ‘săptămâna viitoare’. Nu există încă niciun ‘plan’ pentru această reluare a negocierilor, a afirmat Araghchi.