Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzIranul a negat “categoric” sâmbătă orice întâlnire între omul de afaceri american Elon Musk şi ambasadorul său la ONU şi şi-a exprimat “surpriza” faţă de mediatizarea chestiunii, potrivit agenţiei oficiale Irna, informează AFP, potrivit Agerpres.
Cotidianul New York Times a susţinut că omul de afaceri american Elon Musk, susţinător al preşedintelui ales Donald Trump, s-a întâlnit luni cu ambasadorul Iranului la ONU pentru a “atenua tensiunile” dintre Teheran şi Washington.
Ziarul american, care citează două surse anonime iraniene, precizează că întâlnirea de luni, la New York, între Elon Musk şi ambasadorul Amir Saeid Iravani a durat mai bine de o oră.
Iranul “neagă categoric o astfel de întâlnire şi îşi exprimă surprinderea faţă de acoperirea presei americane”, a indicat agenţia Irna, citându-l pe purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Esmail Baghai.
SUA şi Iran, cândva aliaţi apropiaţi, au rupt relaţiile diplomatice în 1980, la scurt timp după Revoluţia Islamică care a răsturnat dinastia Pahlavi susţinută de Washington.
În timpul primului său mandat de preşedinte (2017-2021), Donald Trump a fost arhitectul unei aşa-numitei politici de “presiune maximă” asupra Iranului şi a restabilit sancţiuni grele, pe care administraţia Biden le-a menţinut.
“Întâlnire ascunsă”, “nouă cale diplomatică”, “trădare” sau îndemn la a nu-i exagera importanţa sunt termenii în care a comentat sâmbătă presa din Iran această presupusă întâlnire, înaintea dezminţirii oficiale.
Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…
România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…
Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…
Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…
Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate…
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…
This website uses cookies.
Read More