Update articol:

Iranul sancţionează 51 de americani pentru rolul lor în asasinarea generalului Soleimani

Iranul sancţionează 51 de americani pentru rolul lor în asasinarea generalului Soleimani
 - poza 1 General iranian Qassem Soleimani/ Sursa foto: twitter.com

Iranul a sancţionat 51 de americani pentru implicarea lor în atacul cu dronă din 3 ianuarie 2020 de lângă aeroportul internaţional din Capitala Irakului, Bagdad, în care a fost ucis generalul iranian Qasem Soleimani şi însoţitorii săi, a informat sâmbătă Ministerul de Externe iranian, transmit EFE şi Reuters, potrivit Agerpres.

Printre cei sancţionaţi – ale căror nume sunt publicate sâmbătă într-un comunicat de MAE iranian – se regăsesc şeful Statului Major Comun al Forţelor Armate ale SUA, generalul Mark Milley, fostul consilier pe probleme de securitate naţională al SUA, Robert Charles O’Brien Jr, subsecretarul adjunct pentru securitate naţională al SUA, Matthew F. Pottinger, şi şeful Comandamentului Central al SUA (CENTCOM), generalul Kenneth McKenzie. Pe lista cu cei 51 de americani sancţionaţi se mai află fondatorul companiei militare private Blackwater, Erik Dean Prince, şi fosta ambasadoare a SUA la ONU, Nikki Haley.

Comunicatul MAE iranian menţionează că cei sancţionaţi au participat la luarea deciziilor, planificarea, organizarea, finanţarea, sprijinirea, conducerea sau implementarea actului terorist împotriva lui Soleimani sau, “prin sprijinirea acestei crime atroce, au promovat terorismul care este o ameninţare pentru pacea şi securitatea internaţională”.

În intervalul octombrie 2020 – ianuarie 2021, Iranul a sancţionat mai mulţi reprezentanţi americani pentru atentatul împotriva lui Soleimani, inclusiv pe Donald Trump, care era la acea vreme preşedintele SUA, pe secretarul său de stat Mike Pompeo şi pe fostul secretar al apărării, Mark Esper.

La fel ca în cazul sancţiunilor anterioare, noile sancţiuni permit confiscarea bunurilor din Iran ale acestor persoane, potrivit comunicatului de sâmbătă al MAE iranian.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (07/11/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 24(25).11.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (07/11/2025)

Disponibilitate vot electronic prin eVote/eVotePRO - AGA din 20/21 noi 2025

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (07/11/2025)

Disponibilitate vot on-line in AGEA din 27 noiembrie 2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (07/11/2025)

Structura actionariat la data de 30 octombrie 2025-considerata Data de referinta