Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSub inițiativa “Uniunea Salvați USRPLUS”, el cheamă alături toți membrii care își doresc revenirea la transparență reală și la democrație necenzurată în deciziile partidului, la respectarea statutului fără excepții și la o prezență la guvernare bazată pe negocieri pentru politici publice, nu pentru persoane.
“USRPLUS a plecat de la misiunea de a salva România. Însă pentru a salva România, în primul rând trebuie să salvăm URSPLUS. Partidul nostru reprezintă speranțele unei întregi generații pentru o altfel de Românie. Dacă USRPLUS nu livrează ceea ce a promis, oamenii care ne-au dat votul și implicarea lor se vor îndeparta din nou de politică și vom pierde încă 20 de ani, așa cum s-a întâmplat și cu PNȚCD înaintea noastră. La conducerea partidului este nevoie de lideri care înțeleg asta, dispuși să pună pe primul loc principiile zecilor de mii de oameni care au intrat pentru prima oară în politică. De aceea, am hotărât să candidez”, a declarat Irineu Darău.
“Dacă ne uităm la sondaje și la energia din partid, este evident că viziunea actuală a conducerii – dacă există vreuna – nu funcționează. Este timpul să tragem un semnal de alarmă și să realizăm că, dacă nu învățăm din trecut, vom sfârși plătind cu viitorul nostru. Printre altele, România nu poate risca o guvernare PSD+AUR, cu toate consecințele ei dezastruoase“, adaugă senatorul USR PLUS.
Programul de campanie poate fi urmărit aici – https://irineudarau.ro/salvamusrplus
Autor: Sorin Cristian Niță, Asist. Univ. Dr., Academia de Studii Economice — un policy brief…
În România, prim-ministrul nu poate aloca niciun ban public, nu poate face nicio cheltuială și…
În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…
România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…
Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…
Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…
This website uses cookies.
Read More