Update articol:

Isărescu:Dacă creşterea economică înseamnă din nou facilităţi fiscale, eventual pe 10-20 de ani, eu personal nu o susţin

Foto CSALB Foto CSALB

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat miercuri că nu susţine o creştere economică bazată pe facilităţi fiscale pereniale, pe 10-20 de ani.

“Dacă creşterea economică, spun acum o răutate şi sunt conştient de ea, dacă creşterea economică înseamnă din nou facilităţi fiscale, că nu putem să avem creştere economică decât cu facilităţi fiscale şi eventual din astea pereniale, pe 10-20 de ani, eu personal nu o susţin”, a declarat Mugur Isărescu, la conferinţă de presă pentru prezentarea noului Raport trimestrial asupra inflaţiei.

Guvernatorul BNR a fost întrebat în cadrul conferinţei dacă există “mugurii” unei crize în sectoare cheie în România. El a afirmat că avem o restrângere a cererii, mai ales în HoReCa, dar speră că aceasta va fi depăşită treptat.

De asemenea, guvernatorul a vorbit la începutul conferinţei despre impactul unei politici monetare asupra economiei, menţionând că, dacă BNR ar “fi apăsat puternic pe frână”, cum susţin unii analişti, ar fi dus inflaţia în jos, dar ar fi provocat şi “o recesiune de toată frumuseţea”.

“Am păstrat rata de politică monetară, n-am mai înăsprit-o. Nici nu am redus-o, că asta mai trebuia, să transmitem un semnal că inflaţia nu contează, nu? Nu poate să facă aşa ceva banca centrală. Ne asumăm şi anumite critici pe care le citim. Dar credem că impactul, cel puţin până acum, a fost unul pozitiv, în sensul că avem o recesiune tehnică, două trimestre de scădere a PIB-ului. În sfârşit, aşa, să fac eu o paranteză uşor răutăcioasă, peste tot în lume se revizuieşte PIB-ul, se mai poate reveni şi la noi, încă o dată, inclusiv cel din decembrie. Dar am evitat recesiunea anuală cu această orientare. Deci, în anul care a trecut, am avut, totuşi, creştere economică, moderată faţă de cea din 2024, 0,6% faţă de 0,9%, dar am evitat recesiunea pentru întreg anul şi sperăm că, prin această abordare, şi în baza investiţiilor publice, ele sunt singurele care pot să dea creştere economică şi să nu dea inflaţie şi dezechilibre externe, vom face acelaşi lucru şi în 2026. Nu este o situaţie uşoară, este o situaţie fragilă. Să zic că mergem pe o gheaţă destul de subţire, dar sperăm să reuşim”, a spus Mugur Isărescu.

Guvernatorul BNR a menţionat că se constată o reducere a consumului, dar pentru ca aceasta să fie compensată de o creştere a investiţiilor este nevoie de un volum semnificativ.

“Două precizări la investiţiile publice. În general, dacă te uiţi la volumul cifrelor, consumul este de câteva ori mai mare, volumul total, decât investiţiile şi cu atât mai mult decât investiţiile publice. Deci, o compensare nu se poate face oricum. Ar trebui ca o creştere a investiţiilor publice să fie de double-digit, să fie cu cifre mari, ca să poată să compenseze căderea consumului. A doua chestiune, investiţiile publice nu toate au efect multiplicator. Se văd într-o perioadă mai îndelungată de timp. Pe când căderea consumului se observă imediat în evoluţia PIB-ului”, a explicat Mugur Isărescu.