Armata israeliană a anunţat duminică după-amiază că cele trei ostatice eliberate de gruparea palestiniană Hamas, Emily Damari, Romi Gonen şi Doron Steinbrecher, au ajuns pe teritoriul israelian, transmite AFP.
“Ostaticele eliberate au trecut graniţa în drum spre un punct de întâlnire din sudul Israelului”, a scris armata într-un comunicat. Toate cele trei ostatice au cetăţenie israeliană. Emily Damari este de naţionalitate britanică, iar Doron Steinbrecher – de naţionalitate română.
Ele au fost eliberate în cadrul acordului de armistiţiu între Israel şi gruparea Hamas, în schimbul lor Israelul eliberând tot duminică 90 de prizonieri palestinieni.
De asemenea, primele camioane cu ajutoare umanitare au intrat în Fâşia Gaza, dinspre Egipt, la câteva minute după intrarea în vigoare a încetării focului, a declarat duminică un oficial al ONU pentru teritoriile palestiniene. Populaţia palestiniană în Fâşia Gaza trăieşte o catastrofă umanitară în urma bombardamentelor şi ofensivei israeliene.
După anunţul venit din Israel, preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis că România salută eliberarea primului grup de ostatici, inclusiv un român şi un cetăţean de origine română, ca urmare a Acordului din Gaza. Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a declarat extrem de emoţionat, el menţionând că întreaga naţiune le îmbrăţişează pe Romi, Emily and Doron.
Războiul a fost declanşat pe 7 octombrie 2023 de atacul mişcării palestiniene Hamas asupra Israelului, soldat cu peste 1.200 de morţi, majoritatea civili, urmat de riposta armatei israeliene, în urma căreia cel puţin 46.913 palestinieni au fost ucişi, de asemenea majoritatea civili, şi alţi cel puţin 110.750 răniţi, potrivit bilanţului comunicat de Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza la intrarea în vigoare a armistiţiului.A