International

Israel: Mii de manifestanţi cer demisia lui Netanyahu, acuzându-l de corupţie şi gestionarea necorespunzătoare a crizei coronavirusului (video)

Mii de manifestanţi au protestat  sâmbătă în faţa reşedinţei din Ierusalim a premierului Benjamin Netanyahu, din cauza nemulţumirii în creştere faţă de acuzaţiile de corupţie cu care se confruntă premierul şi a modului în care a gestionat criza coronavirusului, informează Reuters.

 

De-a lungul verii, mii de israelieni au ieșit în stradă, cerându-i lui Netanyahu să demisioneze, protestând pentru gestionarea crizei de coronavirus din țară și spunând că nu ar trebui să rămână în funcție în timpul procesului pentru acuzațiile de corupție. Antreprenori ale căror afaceri au fost afectate de criza economică s-au alăturat marșului de sâmbătă. Deși Netanyahu a încercat să contracareze protestele, acestea par să fie tot mai puternice, conform AFP.

Protestatarii au arborat steaguri naţionale şi au cerut demisia premierului, pe care l-au atenţionat că i-a “expirat timpul”, conform unui mesaj luminos proiectat pe o clădire.  Unii aveau afișe care îl numeau pe Netanyahu „ministrul infracţionalităţii”. 

Se estimează că 1.000 de oameni au protestat și în apropierea casei de pe plaja a lui   Netanyahu, în orașul de lux din Caesaria.

La manifestații s-a remarcat o prezență puternică a poliției, dar nu au fost raportate violențe în protestele puternice, dar ordonate, conform AFP.

Protestele împotriva lui Netanyahu sunt cele mai mari din 2011.

Mulți cred că Israelul și-a redeschis economia prea repede, ceea ce duce la o creștere a cazurilor. Țara se confruntă acum cu niveluri record de coronavirus, în timp ce șomajul a crescut la peste 20%.

Mulți dintre manifestanți, inclusiv mulți tineri israelieni șomeri, îl acuză pe Netanyahu că a gestionat greșit criza coronavirusului, provocând daune economice majore.

Netanyahu, care şi-a început în mai un al cincilea mandat, după o cursă electorală tensionată, îi acuză la rândul său pe protestatari că subminează democraţia şi media israeliene că încurajează contestarea.

Fiul lui Netanyahu, Yair, a provocat săptămâna asta un scandal public când i-a descris pe protestatari drept „extratereștri”.

Demonstrațiile, care au loc de mai multe ori pe săptămână în locații din întreaga țară, sunt organizate de o rețea de grupuri de activiști. Unii se opun ca Netanyahu să rămână în funcție în timp ce el este judecat. El a fost acuzat de fraudă, încălcarea încrederii și acceptarea de mită într-o serie de scandaluri. Mulți poartă steaguri negre, numele uneia dintre mișcările de bază.

 

 

 

“Al doilea val” de COVID-19 şi reintroducerea de restricţii, după ce în mai Israelul a ridicat interdicţiile de circulaţie care au dus la “aplatizarea” curbei infectărilor, au împins cota de popularitate a lui Netanyahu sub 30%. Şomajul trece de 20%, iar economia ţării se estimează că se va contracta cu 6% în acest an.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

16 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

16 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

16 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

17 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

17 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

17 ore ago

This website uses cookies.

Read More