Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPremierul israelian Benjamin Netanyahu i-a arătat joi secretarului de stat american Anthony Blinken, aflat în vizită în Israel, “fotografii oribile cu bebeluşi ucişi şi arşi de monştrii Hamas” sâmbătă, când a avut loc atacul sângeros al mişcării palestiniene, a declarat biroul său, relatează AFP, potrivit Agerpres.
“Lumea vede noi dovezi ale (…) lipsei de umanitate a Hamas (…) îndreptate împotriva bebeluşilor, copiilor mici, adulţilor, vârstnicilor, persoanelor cu dizabilităţi”, a adăugat el.
O controversă a început în ultimele zile în jurul existenţei de dovezi vizibile ale abuzurilor comise de Hamas asupra copiilor din kibbutz-urile atacate, după ce un militar a declarat la un canal de televiziune că în aceste locuri au fost “bebeluşi decapitaţi”.
Preşedintele american Joe Biden a vorbit, de asemenea, despre “copii ucişi” şi “familii întregi masacrate”.
Joi seara a fost oficiată o ceremonie de doliu în toate kibutz-urile din Israel, drapelul a fost coborât în bernă şi a fost intonat imnul naţional.
ADI Transport Metropolitan Sibiu anunță selecția pentru ocuparea a cinci posturi de membru în Consiliul…
Autorităţile americane investighează un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care…
Londra, cu o piaţă a aurului evaluată la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea…
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat duminică că alegerile din 2026 le-ar oferi cetăţenilor ţării…
Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat un apel duminică la creşterea producţiei petroliere…
Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…
This website uses cookies.
Read More