International

Israelul a refuzat o vizită a şefului diplomaţiei UE pe motiv de ‘probleme de agendă’

Înaltul reprezentant pentru Afaceri Externe al UE, Josep Borrell, a explorat posibilitatea de a vizita Israelul în cadrul turneului pe care-l începe luni în Egipt şi îl va duce săptămâna aceasta de asemenea în Liban, însă autorităţile israeliene i-au transmis că vizita “nu este posibilă” din cauza unor “probleme de agendă”, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

“Intenţia mea de a vizita Israelul, prezentată autorităţilor sale conform practicii diplomatice, reflectă exclusiv angajamentul UE de a continua să lucreze pentru soluţionarea crizei actuale şi pentru reactivarea procesului de pace. Serviciile mele au primit răspuns că vizita nu este posibilă cu această ocazie din cauza unor probleme de agendă, lucru pe care îl putem înţelege”, a menţionat Borrell într-o declaraţie transmisă agenţiei spaniole de către serviciul său de presă.

Şeful diplomaţiei europene a explorat posibilitatea de a include în turneul său Israelul şi Cisiordania, au declarat de asemenea surse comunitare, care menţionează că opţiunea unei vizite în Israel şi Cisiordania a fost luată în considerare după ce Borrell a fost invitat de Institutul Van Leer să susţină un discurs la Tel Aviv, dar ministrul de externe israelian, Israel Katz, a transmis că nu este disponibil la datele propuse şi a sugerat amânarea vizitei preconizate de Borrell.

Acesta din urmă a amintit că Consiliul Afaceri Externe al UE, pe care îl conduce, l-a primit pe Israel Katz într-o vizită în ianuarie şi a subliniat că obiectivul Bruxellesului este “de a avea un Consiliu de Asociere ‘ad hoc’ UE-Israel”.

Obiectivul vizitei oficiale a lui Borrell în Egipt şi Liban este de a încerca să contribuie la eforturile diplomatice pentru a obţine “urgent” o încetare a focului în Fâşia Gaza şi pentru a “evita escaladarea situaţiei” din regiune marcate de violenţe, a transmis duminică purtătorul de cuvânt al Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE), Peter Stano.

Eforturile de mediere între Israel şi gruparea palestiniană Hamas desfăşurate de Egipt, SUA şi Qatar vor ocupa un loc central pe agenda şefului diplomaţiei europene în această misiune, la fel şi “rolul UE în atenuarea suferinţei umane în Fâşia Gaza”, a adăugat purtătorul de cuvânt comunitar.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

8 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

8 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

9 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

9 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More