International

Israelul reafirmă că atacul asupra spitalului din Gaza a venit din partea Jihadului Islamic; Jihadul Islamic califică drept minciuni acuzaţiile aduse de Israel

Armata israeliană a afirmat, “după ce a verificat cu atenţie sistemele de supraveghere”, că nu a fost un atac israelian, ci rachetele Jihadului Islamic cele care au lovit marţi seară un spital din oraşul Gaza, atac în urma căruia au murit cel puţin 200 de persoane, transmite AFP.

“Avem suficiente informaţii acum, ne-a luat timp, dar trebuie să spunem adevărul şi nu sunt loviturile israeliene cele care au atins spitalul”, a declarat într-un briefing de presă în noaptea de marţi spre miercuri Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene.

“Vom oferi dovezi ale afirmaţiilor noastre în următoarele ore”, a adăugat el.

“La momentul tirului nu desfăşuram nicio operaţiune aeriană în apropierea spitalului, iar rachetele care au lovit clădirea nu corespund cu ale noastre”, a spus el, adăugând că armata va oferi şi “conversaţii în arabă care indică faptul că este vorba despre Jihadul Islamic”.

“Sute de victime sunt încă sub dărâmăturile” spitalului Ahli Arab din centrul Gazei, unde au murit “200 până la 300” de persoane, a declarat Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza.

Biserica Episcopală din Ierusalim, care gestionează spitalul afectat, a condamnat un atac “brutal” survenit “în timpul loviturilor israeliene”, denunţând o “crimă împotriva umanităţii”.

  • Jihadul Islamic califică drept minciuni acuzaţiile aduse de Israel

Jihadul Islamic a calificat miercuri drept minciuni acuzaţiile aduse de Israel, care i-au atribuit atacul asupra unui spital din Gaza, soldat cu sute de morţi şi răniţi, transmite AFP.

“Ca de obicei, inamicul sionist încearcă, prin fabricarea de minciuni, să se sustragă de la responsabilitatea pentru masacrul brutal pe care l-a comis, bombardând spitalul şi arătând cu degetul spre Jihadul Islamic”, a spus mişcarea islamistă palestiniană într-un comunicat.

“Afirmăm că aceste acuzaţii sunt false şi lipsite de temei”, se arată în luarea de poziţie.

Israelul vrea să folosească “aceste minciuni pentru a-şi justifica atacurile asupra spitalelor” şi “pentru a se sustrage de la responsabilitatea crimei sale”, a spus Jihadul Islamic.

Potrivit acestei mişcări, Israelul a ordonat evacuarea spitalului sub ameninţarea unui bombardament, iar tragedia a fost cauzată de o bombă aruncată de un avion al armatei israeliene.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

o oră ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

2 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

2 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

2 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More