Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi seara că Israelul “regretă profund” bombardarea unei biserici catolice în Fâşia Gaza în cursul dimineţii, soldată cu trei victime, şi a calificat moartea acestora drept o “tragedie”, relatează AFP, potrivit Agerpres.
“Israelul regretă profund că un tir rătăcit a lovit biserica Sfintei Familii din Gaza. Fiecare viaţă inocentă pierdută este o tragedie. Împărtăşim durerea familiilor şi a credincioşilor”, a adăugat el.
Un atac israelian asupra singurei biserici catolice din Gaza a ucis trei persoane şi a rănit alte câteva, a declarat joi Patriarhia Latină din Ierusalim, care supraveghează mica parohie.
Patriarhia a condamnat “acest atac împotriva civililor nevinovaţi şi a unui loc sacru”, afirmând că două femei şi un bărbat au murit în atacul asupra Bisericii Sfânta Familie (Holy Family Church).
“Acest război îngrozitor trebuie să se încheie complet”, a declarat patriarhia, adăugând că victimele apelaseră la incinta bisericii ca la un refugiu sigur “după ce casele, bunurile şi demnitatea le-au fost deja luate”.
Într-o telegramă pentru familiile victimelor, Papa Leon s-a declarat “profund întristat” şi a cerut “o încetare imediată a focului” în Gaza.